Ministerul Sănătății (MS) a elaborat și a pus în practică un plan de măsuri pentru limitarea extinderii epidemiei de rujeolă, se precizează într-un comunicat de presă al MS.
Numărul de îmbolnăviri a ajuns la 1.725 și există deja 7 decese confirmate, dintre care 3 la copii sub vârsta de un an.
Planul de măsuri a beneficiat de ajutorul experților Organizației Mondiale a Sănătății, ai Institutului Național de Sănătate Publică, ai Societății Naționale de Medicina Familiei și ai UNICEF.
“1. Prima măsură este coborârea vârstei de vaccinare cu prima doză de vaccin ROR la 9 luni, în conformitate cu prevederile internaționale privind acțiunile întreprinse în caz de epidemie și cu prevederile caracteristicilor produsului, deoarece principala caracteristică a actualei epidemii de rujeolă este că afectează și copiii cu vârsta sub un an (rata incidenței este de 68,8/100.000). De aceea, copiii vaccinaţi mai devreme conform acestei prevederi vor fi apoi vaccinați conform Programului Național de Imunizare la vârsta de 12 luni și la vârsta de 5 ani.
2. De asemenea, recomandarea experților OMS este de a realiza cât mai repede recuperarea copiilor din grupa de vârstă sub 5 ani care nu au nicio doză de vaccin și a copiilor din grupa de vârstă 5-9 ani care nu au două doze de vaccin ROR conform Calendarului Național de Vaccinare.
3. Pentru punerea în practică a acestor măsuri, medicii de familie au început catagrafierea copiilor eligibili între 9 luni și 9 ani complet nevaccinați cu ROR și pe cei cu vârsta între 5 și 9 ani care au o singura doză de vaccin. În plus, acolo unde este posibil, asistenții comunitari și mediatorii sanitari au început deja convocarea copiilor la cabinete.
4. Stocurile de vaccin ROR sunt suficiente în acest moment, atât pentru vaccinările suplimentare cât și pentru cele la termen. Astfel, la nivel național sunt disponibile în jur de 300 de mii de doze de vaccin ROR”, precizează MS.
Conform celor mai noi date furnizate de Centrul National de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile în acest moment sunt confirmate cazuri în 32 de județe. Cele mai multe sunt în Arad (454), Mureș (238) și Timiș (240).
“Limitarea epidemiei de rujeolă nu se poate face decât cu ajutorul părinților care înțeleg responsabilitatea pe care o au în a-și proteja copii împotriva acestei boli care îi poate ucide sau afecta pe viață. Vaccinul este singura armă eficientă cu care se poate lupta împotriva acestei boli grave. Ministerul Sănătății recomandă părinților să ia legătura cu medicii de familie ai copiilor pentru a se programa la vaccinare cât mai curând posibil. Medicii de familie și părinții care vor să afle informații corecte despre vaccin și vaccinare pot accesa pagina desprevaccin.ro“, insistă MS. (ZCH NEWS)