Între poeţii contemporani importanţi care trăiesc la Piatra Neamţ, Radu Florescu (în imagine) ocupă un loc de prim rang. Şi-a câştigat, de asemenea, prin cărţile sale de poezie – 9 la număr – prin antologiile în care este prezent dar şi prin apariţiile sale în presa literară de la noi, un loc distinct şi sigur în literatura română de azi.
Născut la Borca, la 14 iunie 1961, Radu Florescu debutează relativ devreme în presa literară, la 21 de ani, în revista „Amfiteatru”, iar editorial, în 1989, la Editura „Junimea” din Iaşi cu un frumos şi consistent grupaj de poeme, „Poeme singure”, într-un volum colectiv, cum se practica în acele vremuri. Au urmat apoi volumele de versuri „Camera liturgică”, „Satrapia”, „Casa din care ies”, „Negru transparent”, „Rău de pământ”, „Probă de viaţă”, ş.a. Din 1990 este membru al Uniunii Scriitorilor din România. În cei 30 de ani de activitate literară de până acum, poetul a fost răsplătit cu premii importante pe plan naţional: Premiul Colocviilor de poezie pentru volumul „Camrea liturgică”, Premiul revistei Convorbiri literare pentru volumul „Negru tarnsparent” (2001), Premiul „Marin Sorescu” al Festivalului internaţional de poezie de la Sighetu Marmaţiei (2001), Premiul de poezie al Festivalului „George Coşbuc” de la Bistriţa Năsăud pentru volumul „Rău de pământ”, Premiul pentru volumul „Probă de viaţă” Hyperion” (2008). Cel mai recent volum de versuri al său, «Poeme oculte», este una din cele mai bune cărţi de poezie a anului 2012. Poeziile lui Radu Florescu au fost traduse în limbile italiană, franceză, engleză, germană, turcă, autorul fiind prezent în câteva antologii de poezie românească apărute în aceste ţări. Despre cărţile sale au scris critici literari importanţi precum Laurenţiu Ulici, Ioan Holban, Al. Cistelecan, Cornel Ungureanu, Cristian Livescu, Mircea A. Diaconu, Ion Roşioru, Marius Chivu, Vasile Spiridon şi alţii. Închei cu aprecierile scrise despre poezia lui Radu Florescu de către doi dintre cei mai importanţi critici literari ai momentului. Ioan Holban: „Dintr-o promoţie mai tânără, Radu Florescu face acelaşi lucru: contestă realul, alcătuirea sa. Pentru el nimic nu e sigur, casa e o nălucire, viaţa nu e decât o «fantasmagorie a creierului», singura certitudine rămânând pământul, trupul plăpând din el… Ceea ce se reţine din poemele lui Radu Florescu e un peisaj interior dominat de negru şi de spaima morţii. O poezie care acroşează cititorul prin feeling-ul său…”. Alt critic literar, Al. Cistelecan, afirmă: „Radu Florescu îşi taie versurile cu precizie şi siguranţă. Poetul găseşte întotdeauna drumul scurt spre stare şi o atacă într-un limbaj minim şi eficient. El nu o construieşte ci o defineşte. Lirismul său e unul de raport, cu o inventivitate ce se consumă cu precizia desenului, nu în fascinaţie. Sub enunţul rece şi indiferent, de grefier, poetul lucrează în culori tari şi în contraste violente…”. La mulţi ani, Radu Florescu!
Nicolae SAVA
Nu mai plec nicăieri
În fiecare seară mă întorc acasă învins
în fiecare dimineaţă o iau de la capăt.
Ies prin fereastra de la bucătărie şi plutesc uşor
deasupra oraşului.
Las în urma mea umbrele grele
casele pline de rouă
copacii şi câinii.
Văzute de sus
străzile oraşului se surpă încet dar sigur.
În urma lor răsar alte dimineţi rătăcite
în care alte peisaje mor în retină.
Oricât ne-am închipui lumea de aici
lumea de dincolo e tot mai aproape.
Văd tufa de păducel cum respiră
cum trăieşte
cum copiază frunză cu frunză inima unui înger pierdut.
În fiecare seară mă întorc acasă învins
mâine dimineaţă nu mai plec nicăieri
aştept furnicile să vină să-mi mănânce din palme.
Radu FLORESCU
