radioterapie

La Spitalul Județean de Urgență (SJU) din Piatra Neamț, începând de anul viitor, bolnavii de cancer ar putea să fie tratați prin radioterapie. Dr. Doinița Vararu, șefa secției Oncologie a SJU, a precizat, într-o conferință de presă, care a avut loc vineri, 19 septembrie, că a cerut în mai multe rânduri conducerii spitalului să facă posibilă tratarea bolnavilor de cancer prin radioterapie, dar răspunsul s-a lăsat așteptat. Dr. Ioan Lazăr, managerul unității medicale, crede că se poate face radioterapie la SJUN, dar încă nu știe de unde va strânge banii pentru susținerea unei astfel de inițiative.

„Dacă o să avem și radioterapie la Piatra Neamț, anul viitor, vom descongestiona centrele de oncologie de la Iași, București și Cluj, iar timpul de așteptare va fi mult mai mic decât este acum. Iașiul nu face față la ce avalanșă de pacienți pentru radioterapie există în Moldova. Banii pentru un accelerator necesar radioterapiei nu au cum să vină prin programul Ministerului cu Banca Mondială, deoarece la acest capitol sunt incluse doar centrele regionale”, a spus dr. Lazăr.

Prezent la aceeași întâlnire, Mihai Hanganu, consilier pe probleme sociale din cadrul Consiliului Județean Neamț, a lăsat să se înțeleagă faptul că, în acest sens, CJ Neamţ poate constitui un sprijin, precizând, totodată, că dacă se vor face proiecte corespunzătoare, la Piatra Neamț se va putea auzi și despre radioterapie. Amintim că, potrivit evidențelor Direcției de Sănătate Publică Neamț, aproximativ 13.000 de persoane care s-au îmbolnăvit de cancer sunt monitorizate de medicii oncologi. (M. TEODOROF)

Articolul precedent8.000 de nemțeni au semnat pentru Călin Popescu Tăriceanu
Articolul următorCondiții decente la Oncologia Spitalului Județean Neamţ