0:00

Condiții decente la Oncologia Spitalului Județean Neamţ, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Secția Oncologie medicală a Spitalului Județean de Urgență din Piatra Neamț este modelul care arată că pentru a schimba ceva în sistemul sanitar trebuie mai întâi să vrei. În mai puțin de un an, secția este alta. O spun atât pacienții, cât și cei care zi de zi muncesc acolo pentru a vindeca și pentru a da speranță. În urmă cu un an, apa curgea prin tavanele fisurate, pereții erau scorojiți, ușile învechite abia dacă se închideau, internările de zi se făceau în același spațiu cu cele continue. Cu alte cuvinte, pe lângă boala perfidă a cancerului, pacienții trebuiau să lupte cu imaginea deloc prietenoasă a unui loc ce părea că nu poate să scape de neajunsuri. Spre sfârșitul lui 2013, secția Oncologie a primit spațiul lăsat prin mutarea secției Dermatologie. Atunci a fost momentul în care oamenii în halate albe de la Oncologie și-au pus în cap să schimbe totul. Și au reușit. Au adus fotolii pentru chimioterapie, au modernizat grupurile sanitare, au reușit să mute arhiva, au amenajat spații pentru personal, au pus la punct, cu toate cele necesare, un spațiu pentru tratamentele care se fac în regim ambulatoriu. Potrivit dr. Doinița Vararu, șefa secției Oncologie, investițiile pentru refacere și modernizare au fost realizate cu aproximativ 100.000 de lei.

Condiții decente la Oncologia Spitalului Județean Neamţ, ZCH NEWS - sursa ta de informații

„Am reușit să terminăm de igienizat și de pus la punct secția de zi a secției Oncologie. Au fost multe pentru că banii sunt așa cum sunt acum, mai puțini, cu rugăminți în dreapta și în stânga, cu bunăvoința celor care au fost alături de noi. Aș vrea să mulțumesc Consiliului Județean, conducerii spitalului și firmelor care m-au ajutat să ajung în ziua de astăzi, când s-a făcut această inaugurare și sfințire a secției de zi. Începutul a fost un bal, care a avut loc, anul trecut, în decembrie. Un bal de caritate de la care a pornit totul. S-au strâns câțiva bani cu care s-a făcut jumătate din acoperișul secției, iar apoi am început să ne extindem”, a spus medicul Vararu.

La momentul inaugurării secției de zi au fost prezenți reprezentanți de la Consiliul Județean, Casa Județeană de Asigurări de Sănătate, Direcția de Sănătate Publică, Spitalul Județean, dar și de la Institutul Regional de Oncologie din Iași.

„Pentru mine este un moment de bucurie să asist la relansarea secției de Oncologie medicală din Piatra Neamț. Acest pas contează extrem de mult în bătălia dificilă pe care o ducem contra cancerului. După cu știți, la ora actuală cancerul tinde să devină prima cauză de deces și România, depășind bolile cardiovasculare. Deschiderea acesti secții și ameliorarea condițiilor de îngrijire a acestor pacienți contează foarte mult în lupta contra acestei boli”, a precizat dr. Lucian Miron, de la Institutul de Oncologie Iași. (M. TEODOROF)

Articolul precedentRadioterapie la Spitalul Județean?
Articolul următorȘeful PMP Târgu-Neamț, socru mare