Neamț. După o ceartă cu tatăl, fiul a dat foc la casă

O altercație între tată și fiu s-a transformat repede într-o dramă pentru întreaga familie, vineri noaptea. Fiul, un bărbat de 29 de ani, a luat o canistră de benzină și a stropit întreaga casă din belșug după care i-a dat foc și a plecat în sat.

S-a întâmplat în satul Vad din comuna Dragomirești, județul Neamț, iar personajul principal, după ce și-a lăsat familia fără casă, se află în arestul poliției, pentru distrugere, urmând să fie deferit justiției.

“În noaptea de 24 ianuarie a.c., în jurul orei 23:50, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Ștefan cel Mare au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la producerea unui incendiu la un imobil, în localitatea Dragomirești.

Echipajul deplasat la fața locului a constatat faptul că, pe fondul consumului de alcool și în urma unui conflict cu tatăl său, un bărbat în vârstă de 29 de ani, din aceeași localitate, ar fi stropit locuința cu substanțe inflamabile și apoi i-ar fi dat foc.

În urma incendiului imobilul a ars în totalitate, fără a fi înregistrate victime omenești și fără a fi puse în pericol alte imobile.

Polițiștii au procedat la căutarea bărbatului în cauză, acesta fiind depistat în aceeași localitate și condus la sediul unității de poliție”, precizează inspector principal Ramona Ciofu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț.

Pompierii Detașamentului Piatra-Neamț și SVSU Dragomirești s-au străduit să stingă incendiul însă…

“Incendiul s-a manifestat generalizat la întreaga locuință. Forțele de intervenție au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului.

Acțiunea intenționată a fost cauza probabilă de producere a incendiului”, precizează căpitan Irina Popa, purtătorul de cuvânt al ISU Neamț.

Angela Croitoru

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Neamț. 7,25 m³ de lemn de fag pentru foc, în valoare de 1.906 lei, „indisponibilizat de polițiști”

Existând „suspiciuni cu privire la cantitatea de material lemnos transportată și cea înscrisă în avizele de însoțire”, s-a cerut ajutorul lucrătorilor Ocolului Silvic Borca, pentru a inventaria cantitatea de lemn de fag transportată, potrivit informațiilor oferite de un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Neamț.

Culoar climatic din Piatra Neamț murdărit cu „slime” de un copil

Culoarele climatice inteligente au apărut în Piatra Neamț în ultimele săptămâni și au fost menite să ofere trecătorilor posibilitatea de a se răcori cu ajutorul apei pulverizate, când temperatura exterioară atinge 27 grade Celsius. Unul dintre acestea a fost instalat în zona Spitalului Județean Neamț și, conform unui comunicat al Primăriei Piatra Neamț, a fost vandalizat miercuri, 2 septembrie.