”Din nevoia schimbării unor mentalități, a stimulării dialogului prin adoptarea unor metode de cercetare interconfesională, a deschiderii spre alte culturi” s-a reușit aprobarea finanțării unui proiect european Erasmus+ Voluntariat și asistență socială în mediul ecumenic, propus de Liceul Teologic Ortodox ”Sfinții Împărați Constantin și Elena” Piatra-Neamț.
Astfel, pe parcursul a doi ani, 2017-2019 un grup de 24 de elevi vor învăța, conform modelului european, să desfășoare activități misionar-filantropice, dar și să-și dezvolte abilitățile de comunicare într-o limbă străină, prin crearea unor contexte reale de învățare a acestora.
”Urmare a necesității unei învățări în care și latura practică este asigurată, a formării unor competențe cheie pentru elevi, în scopul pregătirii lor pentru viață și pentru misiunea asumată, școala noastră și-a propus un proiect de formare profesionala VET, care să le ofere elevilor noi oportunități de a putea duce la îndeplinire programul social-filantropic prevăzut de Patriarhia Română, prin statutul BOR, în condițiile în care disciplinele Morala creştină și Spiritualitate care includ aceste competenţe, sunt studiate doar la nivel teoretic”, se arată în comunicatul semnat de directorul liceului, preot prof. Dan Ovidiu Cojan și coordonatorul proiectului, prof. dr. Luminița Moscalu.
Un prim obiectiv este dezvoltarea competenţelor, cunoştinţelor şi abilităţilor necesare pentru desăvârşirea activităţii pastoral-misionare a participanţilor, implicare, participare şi generare de proiecte de asistenţă socială şi activităţi sociale şi filantropice prin plasament transnațional.
Al doilea obiectiv se referă la dezvoltarea personală a participanţilor în scopul realizării unei mai bune comunicări în spirit european, promovarea dialogului intercultural, interlingvistic şi interconfesional în spiritul toleranţei, al multiculturalismului religios, al înţelegerii şi al respectului reciproc.
Partenerii proiectului: MEP Europrojects Granada, Almanjáyar en Familia și Federación de Personas con Discapa din Granada-Spania. (Ana MOISE)