Consilierul local Romel Bârjoveanu (PNL) a prezentat, în cadrul ședinței informale, de ieri (20 martie), de la Primărie, dedicată dezbaterii bugetului, o situație delicată, legată de o zonă de case la care nu se poate ajunge cu mașina, zonă în care ar trebui construit un pod peste pârâul Cuejdi.
“Când cineva a decedat anul trecut oamenii au trecut cu sicriul efectiv prin apă“. Locuințele sunt amplasate pe str. Erou Gheorghe Rusu, undeva în zona Ocol. “Cred că sunt vreo 6, 7 case. Nu pot ajunge nici pompierii, nici salvarea. Cum mergi spre Ocol, înainte de a urca panta, undeva în stânga, strada trece prin pârâul Cuejdi. Mi-aș dori să reușim ca anul acesta să realizăm proiectarea pentru construirea unui pod peste Cuejdi. Nu-i normal ca în 2017 să ai în orașul Piatra Neamț case la care să nu poți ajunge cu mașina”, a spus Bârjoveanu.
Alte două propuneri venite de la consilierul local PNL au vizat refacerea variantei, “cel puțin de la Gară spre Stația de Salvare”, și repararea și relocarea foișoarelor de odihnă. (Ana MOISE; FOTO: Facebook)
De ce n-au rezolvat problema cand guvernau impreuna cu PDL? Ori cu PSD?
de ce ?vesnica intrebare..
DACA astazi este o necesitate sa se construiasca acel pod .care poate fi folosit de intreaga comunitate din zona Nicu Albu,Darmanesti, Ocol…
Dar cum s au construit efectiv casele respective? Cum s au dus efectiv materiale de constructii? Efectiv electrocasnice? Efectiv mobilier? Oamenii aia trec efectiv prin apa si cand iau o paine?
efectiv enel cum a tras curent? Efectiv cum se face salubrizarea? Efectiv unde duc oamenii aia gunoiul?
Urata exprimare acest efectiv. Cliseu de stirista din anii 90 care efectiv este cam de cacao.
revenind la pod. Nu cumva sunt niste maghernite tiganesti si facem un pod ca sa mai coacem o mahala in Ciobul Perlei Moldovei pepiniera de voturi in cativa ani?
Si inca o observatie- google nu gaseste aceasta strada in Piatra Neamt. Doar in Bacau.
Deci probabil vreo favela de Piatra Neamt si dl din poza vrea capital politic.