Facilitate pentru contribuabilii romașcani

Primăria Roman a dat în funcțiune de luni, 20 martie, un sistem de programare a contribuabililor care vin să-și plătească taxele și impozitele la ghișeele Direcției de Impozite și Taxe Locale. Este vorba despre un aparat care eliberează bonuri cu numere de ordine, prevăzut și cu un afișaj care arată numărul de ordine al  ultimului plătitor. Sistemul are și o componentă audio care avertizează sonor numărul de ordine următor.

Sistemul este menit  nu să evite aglomerația de la ghișeele de plată (aglomerație manifestă spre sfârșitul lunii martie, când expiră perioada în care se acordă reduceri la plata impozitelor și taxelor, dar și la fiecare sfârșit de trimestru), ci să ușureze statul la cozi. Pentru aceasta, în limita spațiului existent, pe culoarul direcției s-au pus scaune și bănci pentru ca oamenii să stea așezați până le vine rândul să plătească.

Părerile cetățenilor sunt împărțite, ca de obicei: unii sunt mulțumiți și li se pare că e ”un mare pas spre civilizație” (Rodica Vătăjel, 54 de ani), alții însă consideră că nu e decât ”praf în ochi, că dacă voia primarul să facă o chestie ca lumea, făcea o sală de așteptare” (M.T., 31 de ani, abia venit din străinătate). (D. AILINCĂI, FOTO: Tatiana MIHAILOVICI, D. AILINCĂI)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...

    Incendiu într-o gospodărie din Onești, de la o lumânare

    O lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată în interiorul unei încăperi este un incendiu în...

    Prefectura Neamț vine cu precizări după exfiltrațiile de apă de la aducțiunea CHE Vânători

    Prefectul județului Neamț, Maria Apostol, a convocat astăzi Grupul de Suport Tehnic al...