pietricica turism

stejarel nistor 2

• Stejărel Nistor îl dă în penal pe Dumitru Badea pentru calomnie, după ce acesta din urmă ”a acreditat ideea” că cel dintâi ar fi spart sediul partidului

Războiul dintre cele două conduceri ale filialei PRM Neamț a intrat în etapa penală. După ce s-au înfruntat în declarații prezidențiale și în decizii de excludere, numire, iar excludere, iar numire, Dumitru Badea și Stejărel Nistor se vor înfrunta pe terenul instanței. Asta pentru că președintele pus de Vadim, Stejărel Nistor, i-a făcut plângere penală președintelui ales de peremiști, dar exclus de Vadim, respectiv Dumitru Badea. Plângerea a fost înregistrată pe 9 august, cu nr. 295, și se întemeiază pe acuzațiile pe care președintele Badea i le-a adus acum două săptămâni, când, într-un articol publicat de ziarul nostru, spunea că sediul PRM Neamț a fost spart și că au dispărut evidențele cu membri de partid. Acum, dl. Stejărel Nistor ripostează, considerând că i-a fost șifonată imaginea. Vreau să vă aduc la cunoștință că am înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț plângerea penală cu numărul 295. În declarațiile sale, domnul Dumitru Badea a acreditat ideea că aș fi autorul spargerii care a avut loc la sediul Partidului România Mare, sugerând în același timp că aș fi instigat și alte persoane să săvârșească infracțiuni. Declarațiile domnului Dumitru Badea sunt de natură a mă denigra”, susține Stejărel Nistor în plângerea sa. Președintele lui Vadim consideră că ”adevărata problemă” a lui Dumitru Badea este că acesta ar fi pierdut conducerea PRM Neamț ”în urma inițierii de către președintele România Mare, Corneliu Vadim Tudor, a proiectului de întinerire a structurilor PRM”.

Dumitru Badea, în schimb, rămâne la părerea sa, că CV Tudor nu mai are niciun drept în PRM, cu atât mai puțin de a suci și răsuci președinți, iar Stejărel Nistor nu are nicio autoritate să reprezinte PRM, afară doar dacă nu-și depune adeziunea spre a-i fi aprobată de conducerea statutară a partidului. Că, de altfel, tot de la adeziuni s-au luat și când au intrat hoții în sediul pe pe Coșbuc. Eu nu fug de răspundere. Așa este. Am acreditat ideea că dânsul, dacă nu este autorul direct, este cel puțin autorul moral al spargerii. Acolo au lucrat niște profesioniști. Au fost organizați. Și m-am gândit, am tras concluzia că este vorba despre el, deoarece nu a dispărut nimic altceva în afara fișelor de adeziune. Cine altcineva putea să fie interesat de evidențele partidului?”, a declarat Dumitru Badea.

PRM-ul cu conducere bicefală, după toate aparențele, are mari șanse să devină un serial, mai ales dacă, până să se numere procentele partidului în sondaje, se vor număra procente la onorariile avocaților.

 badea nou

Dana OSTAHIE