Prins în vamă cu acte false

vama albitaUn bărbat, care a prezentat la controlul de frontieră documente false pentru autoturismul pe care îl conducea, a fost prins, sâmbătă, 16 aprilie, de poliţiştii de frontieră de la Albiţa.

Cetățeanul român Cătălin V., în vârstă de 43 de ani, conducea un autoturism marca Renault Espace, înmatriculat în Bulgaria.

„Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea și valabilitatea documentelor autovehiculului – certificat de inspecție tehnică periodică, talon inspecție tehnică periodică și asigurare auto tip carte – verde prezentate la controlul de frontieră, lucrătorii noștri au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care s-a constatat că documentele nu îndeplinesc condițiile de formă și fond ale unor documente autentice, fiind false total”, a declarat purtătorul de cuvânt al STPF Vaslui, inspector principal de poliţie Irina Mirică.

Cătălin V. a declarat poliţiştilor de frontieră că a achiziționat documentele prezentate la control în schimbul sumei de 300 euro și nu are cunoștință despre faptul că acestea sunt false. Polițiștii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals. (ZCH NEWS)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Foto-video. „Alege viața!” – Simularea unui accident cu victimă motociclist

În cadrul campaniei de conștientizare "Alege viața", desfășurat duminică, 14 iunie 2026, la Piatra-Neamț, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Neamț împreună cu reprezentanți ai cluburilor moto din județul Neamț au prezentat, pe șoseaua de vizavi de parcul central, o simulare a unui accident de circulație cu o victimă motociclist.

Autostrada Moldovei A7. Lotul 2 Trifești – Gherăești a ajuns la jumătatea execuției

Vești bune pentru nemțeni de pe șantierul Autostrăzii Moldovei...

FOTO. Pregătiri pentru evenimentul Alege Viață la Piatra Neamț

Astăzi, 14 iunie, în centrul municipiului Piatra Neamț se...

Adrian Veștea, noul premier desemnat după retragerea lui Tomac

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe Adrian Veștea ca...

Atenție șoferi! Din nou verificări în trafic pe DN 15, în cinci județe, inclusiv în Neamț

Polițiștii continuă seria acțiunilor de control și prevenție, pe...