Începând cu 30 octombrie, cadrele didactice și personalul auxiliar din învățământ au început să primească pe cardurile dedicate primele de carieră didactică și profesională pentru anul școlar 2023-2024. 

Pentru acest an, sumele acordate sunt de 1.500 de lei pentru cadrele didactice și 500 de lei pentru personalul auxiliar și nedidactic, fondurile fiind destinate achiziției de materiale educaționale, echipamente IT, cărți de specialitate sau alte nevoi didactice individuale. Obiectivul este susținerea activităților care contribuie la creșterea calității procesului educațional.Primele de carieră didactică, disponibile pe carduri

Menționăm că astăzi, 31 octombrie 2024, este ultima zi când pot fi folosite fondurile rămase pe carduri din primele oferite anul trecut, pentru activitatea din anul școlar 2022-2023. Pentru că procesul de distribuire a sumelor a întâmpinat dificultăți anul trecut, inclusiv întârzieri și erori administrative, Guvernul a extins perioada de valabilitate a vechilor carduri până astăzi printr-o ordonanță de urgență emisă în august.

Cu noile sume disponibile pe carduri, cadrele didactice și personalul auxiliar din învățământul preuniversitar au la dispoziție până pe 31 octombrie 2025 pentru a utiliza aceste fonduri. Inițiativa este parte a măsurilor adoptate pentru sprijinirea personalului educațional, răspunzând solicitărilor sindicatelor după greva generală din mai 2023.

Alexandru Andrieș

Foto: Facebook/ Ministerul Educației

Articolul precedentMeci de mare interes în Cupa României: SCM Râmnicu Vâlcea – CSM Reșița. Pentru pariori
Articolul următorFoto. Ceremonia de învestire a primarului și Consiliului Local din Țibucani