Postul Paștelui în fiecare an, este un timp al pocăinței, al meditării, al unui examen de conștiință și al împăcării cu Dumnezeu, cu semenii, dar și cu noi înșine. Tradiția liturgică încadrează Postul Mare în perioada numită Triod, care începe cu trei săptămâni înainte de a intra în post. Din punct de vedere biblic perioada Triodului, ne prezintă pericope evanghelice cu sentimente de nădejde prin părere de rău, cu personaje care au greșit, au pacătuit, s-au îndepărtat de Tatăl cel Ceresc, și-au murdărit haina sufletului trăind în întuneric, până când s-au identificat chemării . Pilda „Vameșului și Fariseului”, a „Întoarcerii Fiului risipitor” și celelalte Duminici din Post ne pregătesc ca să putem lăsa întunericul și să primim iertarea lui Dumnezeu prin Sfânta Taină a Spovedaniei, pentru a ne uni cu Hristos, prin Sfânta Împărtășanie.Trăind în comuna Vânători Neamț, o localitate unică din punct de vedere spiritual, având cele mai multe altare creștine, printre care Mănăstirile Neamț, Secu și Sihăstria, repere pentru ortodoxia românească actuală, dar și din perspectivă istorică, aș vrea să remarc o tradiție pe care am întâlnit-o la străbunicii mei, dar și la alte persoane în vârstă. Sub influența mănăstirilor și a marilor duhovnici, Cuvioșii Cleopa Ilie și Paisie Olaru, locuitorii evlavioși ai satelor Vânători, dar cu siguranță și din alte zone, în prima săptămână a Postului, țin post negru timp de trei zile și apoi se împărtășesc, reluând în Săptămâna Patimilor.
Săptămâna Patimilor-examen al iertării
Această perioadă este deosebită și specială atât din punct de vedere al rânduielilor din cadrul slujbelor numite Denii, dar și din punct de vedere gospodăresc, culinar. Biserica ne pune la dispoziție prin cântările specifice, prin citirea textelor scripturistice, momente înălțătoare care ne îndeamnă, să retrăim și noi alături de Hristos ultimile zile din viața Sa. Din păcate și astăzi ca și atunci, unii dintre noi Îl vând prin gesturile lor de indiferență față de aceste Zile Sfinte și Mari din Săptămâna Patimior. Gândurile noastre în aceste momente solemne din viața fiecărui creștin, trebuie îndreptate spre Cetatea Ierusalimului, spre Mormântul Domnului, spre cele 14 popasuri ale Drumului Crucii, spre suferința, durerile și batjocura Fiului lui Dumnezeu și lacrimile Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu. Curățarea noastră sufletească de răutate, de invidie și superficialitate, poate veni doar prin smerenie, dragoste și credință. Arme împotriva patimilor, ale bolilor sufletești sunt rugăciunea, postul, iertarea și empatia, care prin practicare, pot deveni medicamente de alinare sufletească. Primenirea caselor în vechime, prin curățenie generală, ofereau oamenilor, o lumină aparte Sărbătorii Învierii Domnului. Primirea Luminii lui Hristos, nu era doar de ordin exterior. Ordinea izvora din disciplina și tradiția bisericii, care erau rânduieli de căpătâi precum participarea la Denii, la Prohodul Domnului, închinarea la Sfântul Epitaf (trecerea pe sub Aer, în popor) și primirea Sfintei Lumini în noaptea Învierii. O imagine memorabilă, o găsim în cimitire, când după miezul nopții fiecare mormânt este luminat de candele și lumânări, semne de respect și dragoste față de străbunii noștri care au păstrat harul și credința dreptmăritoare. O altă tradiție care arată unitatea Bisericii, este mesajul transmis de fiecare episcop, prin scrisorile pastorale, care se citesc în cadrul Liturghiei solemne a Învierii. În anul 2024, Părintele Mitropolit Teofan ne trasminte prin pastorala Învierii, un cuvânt plin de nădejde, care ne îndeamnă: „Întrucât Hristos pentru noi a murit și a înviat, arătându-ne în El Însuși chipul Omului adevărat, desăvârșit, și noi suntem datori să urmăm Lui întru toate pentru a deveni, astfel, părtași ai Învierii Lui. Astfel, în vreme ce duhul lumii propune ca soluție calea cea ușoară, evitarea durerii, cofortul propriu, divertismentul, cei care își iau în serios credința știu că dogma creștinului este urmarea lui Hristos. De aceea, la înviere se ajunge doar prin asumarea suferinței, a crucii”
Ținutul Neamțului, inima ortodoxiei românești
În aceste zile premergătoare de sărbătoare, în care ne-am atrenat sufletul și poftele trupului, pe ultima sută de metri să oferim timp Domnului pentru ca la capătul traseului duhovnicesc al postului Păresimilor să avem bucuria sfinților care au urmat îndemnul apostolului: „M-am răstignit împreună cu Hristos, și nu eu sunt cel ce mai trăiesc, ci Hristos este Cel ce trăiește în mine” (Galateni 2, 20). Noi nemțenii suntem binecuvântați cu locuri duhovnicești mirifice, prin sfintele mănăstiri, prin slujitori și duhovnici iscusiți care ne așteaptă pe fiecare să fim în comuniune la sărbătoarea Paștelui. Ținutul Neamțului, inima ortodoxiei românești, propune pelerinilor clipe definitorii de apropiere de Dumnezeu. Învierea ne aduce împreună, în unitate, așa cum ne spune Fericitul Augustin: „Invidia separă, sfințenia unește(…), dacă ai dragoste, ai totul”. Descoperiți și vizitați inima ortodoxiei românești, simțind sfințenia monahilor, pustnicilor și străbunilor noștri.
Rândurile creionate, de sub streașina lavrei Mănăstirii Neamț, vin din inima unui preot slujitor, care are întrebări la care încă nu a găsit răspunsuri, frământări care-L răstignesc pe Domnul Iisus, dar care încearcă să păstreze harul Sfântului Duh și să aducă bucurie, echilibru și binecuvântare, prin emoția antrenamentului trăirii alături de EL. Sărbătoarea Învierii Domnului, a anului mântuirii 2024, sa fie plină de har și lumină alături de cei dragi și de cei care au nevoie de a le aduce un zâmbet, o vorbă bună, ca toți să putem să mărturisim: Hristos a înviat!
