„Caravana filmului românesc” – proiecţii gratis, în Curtea Domnească

caravana filmelorCurtea Domnească din Piatra Neamț găzduiește, în premieră pentru municipiu, „Caravana filmului românesc”. Evenimentul va avea loc, în perioada 27–29 mai, cu începere de la ora 21:00, și va consta în proiecții de pelicule românești, în aer liber, accesul pentru public fiind gratuit.

Asociaţia CineCultura, în parteneriat cu MDV Audio Studio şi Digifilm Design, a organizat, începând cu vara anului 2013, „Caravana filmului românesc”, un proiect ce s-a derulat, la nivel naţional, prin cele două secţiuni ale sale: „Capodopere ale cinematografiei naţionale” şi „Cartea şi filmul”. Proiectul este realizat cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, Uniunii Cineaştilor din România, Arhivei Naţionale de Filme, Drepturilor de Autor în Cinematografie şi Audiovizual și ai Societății Autorilor Români din Audiovizual şi este co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional.

Până acum, Caravana a ajuns în oraşele: Ploieşti, Constanţa, Oneşti, Mangalia, Fălticeni, Alba Iulia, Gura Humorului, Cluj Napoca, Zalău, Reşiţa, Corabia, Târgu Jiu, Slatina, Mediaş, Turda, Giurgiu, Câmpina, Călăraşi şi Bucureşti, numărul spectatorilor din cei trei ani de existență ridicându-se la aproximativ 62.900 de persoane.

Pentru prima ediție de la Piatra Neamț sunt programate filmele: „O poveste de dragoste. Lindenfeld” (vineri, 27 mai, de la ora 21:00), „Restul e tăcere”, în regia lui Nae Caranfil (sâmbătă, 28 mai, de la ora 21:00), și „Concertul”, în regia lui Radu Mihăileanu (duminică, 29 mai, de la ora 21:00).

După cum informează organizatorii, din distribuţia acestor filme fac parte mari actori ai scenei şi filmului românesc: Victor Rebengiuc, Victoria Cociaş, Mircea Diaconu, Ion Caramitru, Marius Florea Vizante, Mirela Zeţa, Mihai Gruia Sandu, Florin Zamfirescu, Valentin Popescu, Silviu Biriş, dar şi Aleksey Guskov, Mélanie Laurent, Dmitri Nazarov, François Berléand. (Andreea AMARIEI)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Botoșani. O autoutilitară a fost incendiată intenționat și a ars în totalitate

    O autoutilitară a ars în totalitate după ce focul a fost pus intenționat....

    Iași Video-Foto. Românii caută ajutorul divin! Numărul pelerinilor ce au atins racla Cuvioasei Parascheva a depășit pragul de 100.000

    Amploarea pelerinajului de la Catedrala Mitropolitană Iași, unde sunt expuse raclele Cuvioasei Parascheva...

    „Regina Maria a României. Din viață în eternitate” – lansare de carte la Muzeul de Artă Piatra-Neamț

    Complexul Muzeal Național Neamț propune publicului lansarea cărții „Regina Maria a României. Din...

    Toamna își intră în drepturi – meteorologii anunță ploi, precipitații mixte la munte și vânt

    După prima decadă a lunii octombrie când ne-am bucurat de valori termice mult...

    Botoșani. Parte din lemnele pentru încălzirea unei școli s-au făcut scrum – cauza incendiului nu a fost stabilită

    Aproximativ 20 de metri cubi de lemn pentru încălzirea școlii din localitatea Cristești,...

    Incendiu în comuna Tazlău – o locuință și două anexe s-au făcut scrum de la un scurtcircuit

    O familie din localitatea Tazlău a rămas fără agoniseala de-o viață în urma...

    Accident rutier în municipiul Huși – un copil a fost rănit

    Un accident de circulație soldat cu rănirea unui minor în vârstă de 8...

    Expoziție personală de pictură Florin Mareș, la Muzeul de Artă din Roman

    O expoziție personală a artistului vizual Florin Mareș se deschide sâmbătă, 10 octombrie...