Etapa interjudețeană a concursurilor destinate Serviciilor de Voluntari pentru Situații de Urgență (SVSU) și celor private (SPSU) a reunit, în perioada 12-14 iulie, peste 100 de participanți pe Stadionul “Emil Alexandrescu” din Iași.

WhatsApp Image 2022 07 16 at 10.13.12

Au intrat în competiție echipajele câștigătoare de la etapele județene pentru a-și demonstra abilitățile, îndemânarea, fair-play-ul și ambiția. Județul Neamț a fost reprezentat de SVSU Gherăești și SPSU SSG Fire And Rescue de la Fabrica de ciment Tașca. Ei s-au confruntat cu colegii voluntari din Iași, Bacău, Vrancea, Botoșani, Suceava, și Vaslui și cei ai serviciilor private din Suceava și Iași.

WhatsApp Image 2022 07 16 at 10.13.04

“Astfel de concursuri au ca scop dezvoltarea şi perfecţionarea aptitudinilor şi a deprinderilor specifice, necesare îndeplinirii acţiunilor de intervenţie  precum și evaluarea nivelului de pregătire a capacităţii de intervenţie a serviciilor voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă. Probele pe care le-au avut de parcurs concurenții au fost: pista cu obstacole pe 100 de metri, ștafeta 4 x 100 de metri şi dispozitivul de intervenţie”, a precizat locotenent Irina Popa, purtătorul de cuvânt al ISU Neamț.

WhatsApp Image 2022 07 16 at 10.13.17

SPSU SSG Fire And Rescue Neamț s-a clasat pe locul III la probele dispozitivul de intervenție și pista cu obstacole și pe locul II la ștafetă. În clasamentul final, prin punctajul obținut, ei au ocupat locul II.

SVSU Gherăești a obținut locul III la dispozitivul de intervenție, locul IV la pista cu obstacole și locul VI la ștafetă. În clasamentul final echipajul nemțean a ocupat locul III.

Angela Croitoru

Articolul precedentFOTO. Două căsuțe din Potoci au ars de la o țigară
Articolul următorWeekend agitat pe Ceahlău: trei intervenții Salvamont pentru salvarea unor turiști
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.