Weekend agitat pe Ceahlău: trei intervenții Salvamont pentru salvarea unor turiști

Peste 200 de turiști din toate colțurile țării au urcat astăzi, 16 iulie, pe masivul Ceahlău, în plin sezon turistic.

Aglomerația și căldura au adus cu ele și probleme de sănătate. Echipele Salvamont din bazele Durău și Dochia au avut astăzi două intervenții de urgență. În urmă cu câteva minute, salvamontiștii au coborât de la Cabana Fântânele, de la 1220 de metri altitudine, un bărbat, de 48 de ani, din județul Argeș care avea angină pectorală și abia mai putea respira de durere.

„Omul nu se știa cu probleme cardiace, dar pe fondul efortului intens și al oboselii, pe căldură, a avut o criză. Acuza dureri toracice acute și a fost coborât în Durău și preluat de un echipaj SAJ Neamț”, a precizat șeful Salvamont Neamț, Raul Paplicef, aflat și el pe munte, la muncă.

În urmă cu trei ore, în jurul orei 13,00, s-a finalizat o altă intervenție în Durău. O turistă din București cu grave probleme medicale a fost preluată, în plină criză, de către echipajul Salvamont și coborâtă cu ATV-ul până în punctul în care aștepta ambulanța SAJ Neamț.

Vineri, 15 iulie, salvamontiștii au salvat o altă viață. O femeie de aproximativ 70 de ani, din Târgu Neamț, venită cu familia pe munte, a căzut de la înălțime și a suferit un traumatism de coloană. Ea a fost preluată de salvamontiști din zona Piciorul lui Bucur, unde se afla împreună cu soțul și copiii.

Angela Croitoru

Foto: Salvamont Neamț

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Modificări temporare în circulația autobuzelor STPN, în contextul Turului Ciclist al României

Societatea Transport Public Neamț informează că, în perioada 9–11...

Pompierii nemțeni își deschid porțile de Ziua Pompierilor

Ziua Pompierilor din România va fi sărbătorită și în...

Plățile cash, limitate la 10.000 de euro în UE, din iulie 2027. Ce trebuie să știe românii

Uniunea Europeană va introduce, de la 10 iulie 2027,...

Suceava. Incendiu puternic la o gospodărie din Vicovu de Jos

Un incendiu izbucnit marți seară, 8 septembrie, în localitatea...