Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual a inițiat o acțiune de protest pe 12 septembrie, în București, sindicaliștii anunțând că pichetează sediul Ministerului de Interne. Este prezentă și o delegație a filialei din Neamț a SNPPC.
„Din Neamț este azi în Capitală o delegație de 5 persoane, iar o acțiune similară este programată pentru data de 19 septembrie. Dacă vrem să fim luați în seamă și auziți, trebuie să fim uniți, altfel nu rezolvăm nimic. Vrem să atragem atenția asupra mai multor probleme, inclusiv cea a polițiștilor ultragiați pe care statul, sistemul, nu-i apără. Avocatul acestora este asigurat de sindicat. Noi ne ajutăm între noi, de asta suntem aici, căci altfel nu ne ajută nimeni. De exemplu, sindicatul plătește factura la cablul tv de la Poliția Piatra Neamț. Lunar, tot sindicatul plătește apa de băut de la dozatoarele existente în sedii, factura fiind de circa 3.000 de lei. Toate acestea le face sindicatul, pentru că nu ni se asigură mai nimic”, a declarat agent șef de poliție Simona Bostan, președintele SNPPC Neamț.
În principiu oamenii legii cer aplicarea în integralitate a Legii-cadru a salarizării, modernizarea statutului polițiștilor, precum și acordarea de asistență juridică gratuită polițiștilor ultragiați. Alte revendicări constau în asigurarea protecției juridice a polițistului, prin modificarea legislației, în sensul incriminării mai drastice a faptelor de ultraj (arest preventiv și închisoare cu executare pentru făptuitori, fără alternative sancționatorii); actualizarea normei de hrană, pentru polițiști și PC, în raport cu statisticile oficiale ale INS și cu prevederile legale în domeniu; actualizarea sporului pentru suprasolicitare neuropsihică acordat polițistilor judiciariști / beneficiarilor din MAI, la nivelul maxim prevăzut de Lg. 153/2017, nu la valorile minime din prezent; diminuarea deficitului de personal, de cca. 20%, una dintre cele mai grave probleme cu care se confruntă MAI (amănunte aici).
FOTO: SNPPC Neamț
(G.S.)