lemne camion„Colecția” de autovehicule din curtea Poliției Neamț s-a mărit cu încă o autoutilitară, confiscată în ziua de 28 iulie, de polițiștii de la Secția Rurală Săbăoani. Agenții au oprit pentru verificări mașina care circula prin satul Adjudeni și au stabilit că șoferul (un bărbat de 45 de ani din localitate) transporta 3,5 mc de lemn de fag fără a deține aviz de însoțire sau alte documente prevăzute de legislația silvică.

„Conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 2000 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 19 din Legea nr. 171/2010”, a declarat subinspectorul Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț”. Totodată, în temeiul art. 19 alin. 1 din Legea 171/2010 a fost confiscată întreaga cantitate de material lemnos, care a fost dată în custodia Ocolului Silvic Roman. A fost dispusă și măsura confiscării mijlocului de transport folosit la săvârșirea contravenției, aflat în proprietatea conducătorului auto”.

Orice cetățean poate verifica dacă un transport de material lemnos este legal folosind aplicația „Inspectorul Pădurii”, care presupune introducerea numărului de înmatriculare al autovehiculului (cu precizarea că este vorba despre numărul de înmatriculare de pe remorcă și nu de pe cabină) în Sistemului informațional integrat de urmărire în timp real a masei lemnoase din România. Aplicația este în faza de test, valabilă doar pentru utilizatorii de sisteme de operare android, putând fi descărcată și testată accesând Google play. Informațiile furnizate în urma accesării sunt următoarele:

  • existența sau inexistența codului unic generat de sistemul Woodtracking în momentul plecării transportului de material lemnos;
  • termenul maxim de valabilitate a codului este de 72 de ore, în funcție de distanța de transport;
  • în cazul consultării unui cod valabil, aplicația va returna următoarele date: data și ora emiterii codului, volumul, specia/sortimentul lemnului.

În cazul accesării aplicației și constatării unui transport ilegal de material lemnos, cetățenii sunt rugați să anunțe Poliția prin sistemul unic de urgență 112.

C.M.

Articolul precedentZiua imnului la Piatra Neamț. Galerie foto
Articolul următorLa Târgu Neamț, Ziua Imnului sărbătorită cu discreție
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.

1 COMENTARIU

  1. ok…e bine ca ii prind si le confisca lemnul..dar se pare ca nu e suficient pt a inceta asemenea practici.Din pacate padurea se imputineaza si inapoi nu se mai pune nimic….de aceea cred cu tarie ca pedepsele trebuiesc innasprite-folosirea acestor ,,oameni” la munca pt remedierea raului pe care l-au facut si confiscarea banilor sau bunurilor…si vb pentru toate cazurile de incalcare a legii.

Comentariile sunt închise.