Liberalii din Neamț au anunțat că păstrează ușile deschise pentru pesediștii care nu se mai simt pesediști, din motive care țin de (ne)mulțumiri la adresa conducerii filialei. Direcția a reieșit dintr-o discuție legată de anunțata plecare din PSD a deputatului Vlad Marcoci și o eventuală revenire a acestuia în PNL Neamț, organizație pe care a și condus-o la un moment dat (acel moment dificil când Gheorghe Ștefan și-a luat echipa și sediul din Republicii și i-a scos pe liberali în stradă; 2006), înainte de a o părăsi, pentru a se face PDL-ist.
Acum, mai degrabă pe principiul ”cele rele să se spele, cele bune să se-adune” decât ”întoarcerea fiului risipitor”, PNL Neamț e dispus să-i primească pe toți dezamăgiții din PSD.
”Am văzut intențiile lui de a se alătura PNL, dar voi putea face comentarii atunci când va exista o discuție fermă pe această temă”, a declarat Mugur Cozmanciuc, președintele PNL Neamț, strict legat de subiectul Vlad Marcoci. ”Din ce am înțeles, tot dezamăgirea privind modul cum sunt tratate problemele în cadrul PSD este și motivul său. În PNL există un cadru în care fiecare persoană să fie ascultată, promovată și respectată, iar aici vă dau exemplul domnilor Leoreanu și Chitic, dar al altor primari sau oameni cu demnități locale ori parlamentare. Toți au ușa deschisă și întreaga susținere de care au nevoie pentru proiectele lor”, a adăugat Cozmanciuc.
Șeful PNL Neamț a fost ”ispitit” și cu o întrebare privind-o pe Aurelia Simionică, până sâmbătă, 9 aprilie, președintele PSD Piatra Neamț, dar a negat că ar fi avut o discuție cu aceasta: ”Cu doamna Simionică știu că a discutat domnul Chitic”.
Din declarațiile deputatului Cozmanciuc, am reținut, totodată, că vrea o confruntare 1:1 cu omologul său de la PSD, Ionel Arsene, pe ce înseamnă majoritatea la Consiliul Județean Neamț care să asigure funcția de președinte de județ – ”Candidatura mea este certă, definitivă și irevocabilă” -, precum și faptul că se bucură de susținere de la centru – ”Va fi un mare câștig pentru județul Neamț. Iar cetățenii din Neamț ar trebui să fie convinși și să aibă încredere să-și dea județul pe mâini liberale”, după cum a declarat Lucia Varga, președintele OFL, aflată în Neamț duminică, 10 aprilie, pentru a lansa spre primărie candidații PNL pentru Săvinești, Trifești, Pângărați și Botești.
(D.O.)