pmp 1Filiala Neamț a Partidului Mișcarea Populară a anunțat azi că, la mijlocul lunii noiembrie, își va anunța candidații cu care ar vrea să atace alegerile locale de anul viitor, chiar dacă listele vor fi cu titlu provizoriu. ”15 noiembrie este data la care vom putea prezenta lista, provizorie, a candidaților PMP pentru orașe și comunele mari din județ”, a declarat Laurențiu Dulamă, președintele PMP Neamț, adăugând că filiala are de unde alege, ba chiar, pentru Primăria Piatra Neamț ar fi două variante luate în seamă. Laurențiu Dulamă s-a ferit să pomenească vreun nume și nici nu a agreat insistența cu care se pronunța numele lui Dragoș Chitic, precizând că toate aspectele legate de candidaturile PMP Neamț vor fi relatate pe 15 noiembrie.

Până atunci, PMP se organizează la Neamț. După întrunirea de sâmbăta trecută, când conducerea partidului și cel mai recent membru Traian Băsescu s-au întâlnit cu organizațiile din țară, a reieșit că ”Deschidem ușile partidului cu generozitate pentru toți cei care vor să ni se alăture. Ușa Partidului Mișcarea Populară rămâne deschisă pentru acei nemțeni care vor să facă un alt fel de politică decât s-a făcut până acum, care cred cu adevărat că pot schimba clasa politică actuală”, spune același președinte PMP Neamț. ”Suntem în primele 10 organizații PMP la nivel național. Nu ne putem compara cu Constanța sau cu unele din sectoarele Bucureștiului, dar, așa cum am spus, încercăm să atragem oameni care doresc să se implice, nu neapărat să țintească funcții la următoarele alegeri. Nu vreau să comentez și nici să numesc persoane. Noi, fiind un partid de centru-dreapta, așteptăm foarte multe voturi de la orașe, dar nu vă gândiți că organizațiile din mediul rural nu sunt importante pentru noi. Sunt, chiar foarte importante. Cum spuneam, ținta noastră principală în această perioadă este să ne organizăm pe secții de votare până în ultimul cătun al județului”, a adăugat acesta, precizând că PMP Neamț are organizații în 45 din cele 84 de unități administrative ale Neamțului.

Pe de altă parte, la Congresul PMP ce va avea loc pe 24 octombrie, la Sala Palatului, se vor aduna aproximativ 6.000 de delegați din toate filialele din țară, pentru a lansa noul program politic al partidului și pentru a adopta strategia de dezvoltare a PMP pentru lunile premergătoare alegerilor din 2016. PMP Neamț participă cu 100, care își vor desemna conducerea în nume propriu și în numele celor 5.704 membri PMP cât numără în județ.

Traian Băsescu, simplu membru PMP. Deocamdată

pmp 2Despre intrarea lui Traian Băsescu în Partidul Mișcarea Populară, președintele PMP Neamț spune că e oportună și de ajutor pentru un ”partid relativ nou”. ”Este un om cu experiență, de un calibru care, în momentul de față, nu poate fi regăsit nici în PSD, nici în PNL”, a declarat Laurențiu Dulamă, adăugând că, totuși, PMP are nevoie ”și de foarte mulți oameni noi, care doresc să se implice, mai ales în comunitatea locală și județeană”. ”Avem convingerea că, odată cu reîntoarcerea președintelui Traian Băsescu se vor alătura și alți oameni, care vor alt gen de politică. Traian Băsescu este simplu membru, deocamdată, vom vedea ce va rezulta la congres. PMP și, în primul rând organizația de la Neamț, ar vrea să ocupe locul al treilea în clasamentul politic, după PSD și PNL”, a precizat același Laurențiu Dulamă.

Controversele iscate de fostul președinte al României nu îi îngrijorează pe cei din PMP Neamț, mai interesați de experiența politică a lui Traian Băsescu decât criticile care i se aduc. ”Oamenii tineri, care nu au mai făcut politică, nu pot funcționa fără oblăduirea unui om cu experiență și notorietate, fie el mai mult sau mai puțin criticat. Este nevoie de călăuzirea unei persoane cu experiență. Nu poți funcționa decât dacă înveți de la cineva. Noi, cei tineri, dorim să ne punem amprenta pe comunitatea din care facem parte, dar fără a intra în jocurile politice”, a declarat Alina Tatomir, vicepreședinte PMP Piatra Neamț. (D. OSTAHIE)

Articolul precedentCă trec pe „zebră” sau nu, copiii tot cad victime accidentelor de circulaţie!
Articolul următor„O PATĂ DE CULOARE PENTRU ORAŞUL TĂU” – expoziţie a micilor pictori de la Complexul „Elena Doamna”
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.