0:00

Că trec pe „zebră” sau nu, copiii tot cad victime accidentelor de circulaţie!, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiDoi copii, de 11 şi 14 ani, au fost victime ale unor accidente rutiere, joi, 15 octombrie, în oraşele Vicovu de Sus şi Rădăuţi, ambele din judeţul Suceava.

În primul dintre cazuri, fetiţa de 11 ani, care a fost accidentată, se afla pe trecerea de pietoni

„În timp ce conducea autoturismul pe strada Calea Cernăuți din orașul Vicovu de Sus, o femeie de 42 de ani, din comună Straja, a surprins și accidentat o minoră de 11 ani, localnică, care traversa regulamentar partea carosabilă pe trecerea pentru pietoni marcată și semnalizată corespunzător. Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural”, se precizează în comunicatul Poliţiei Suceava.

În cel de al doilea caz, la Rădăuţi, copilul accidentat s-a angajat în traversarea drumului prin loc nepermis și fără să se asigure corespunzător.

„În timp ce conducea autoturismul pe strada Călărași, din municipiul Rădăuți, un tânăr de 19 ani, din comună Volovăț, a surprins și accidentat ușor un minor de 14 ani, localnic, care s-a angajat în traversarea drumului prin loc nepermis și fără să se asigure corespunzător. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural”, se menţionează în acelaşi comunicat. (ZCH NEWS)

Articolul precedentComitetul Local de Dezvoltare a Parteneriatului Social şi-a desemnat conducerea
Articolul următorPMP Neamț își anunță candidații pe 15 noiembrie
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.