dimisca 01Proiectul „O pată de culoare pentru orașul tău“ inițiat de către pictorul Laurențiu Dimișcă și pus în practică cu ajutorul copiilor din cadrul Complexului de Servicii “Elena Doamna” din subordinea DGASPC Neamț a ajuns aproape la final. Luni, 19 octombrie, va avea loc lansarea lucrărilor realizate de micii pictori coordonați de către artistul plastic Laurențiu Dimișcă și, totodată, o expoziție cu lucrările consacratului artist. Vor fi tablouri de colecție realizate după scenele pictate pe pereții stadionului, pentru ca unele dintre acele pete de culori să ajungă și în casele pietrenilor. Evenimentul va avea loc la Hotel Central Plaza, la Galeria Era, de la ora 18.30. Proiectul a demarat în luna iulie a acestui an și se va finaliza pe data de 30 octombrie. Colorați pe mâini, pe haine, chiar și pe față, dar în răsfățul îmbinărilor de culori și forme 30 de copii de la centrul de plasament au dat viață și culoare la 10 scene sportive de pe pereții Stadionului “Ceahlăul” din Piatra Neamț dar și unei sculpturi în stilul autentic Dimișcă, care va fi amplasată ulterior undeva în centrul orașului. Expoziția cu lucrările micilor artiști va reprezenta încununarea eforturilor lor motiv pentru care îi invită pe toți nemțenii să fie martori ai experienței lor.

„Implicarea copiilor în acest proiect artistic i-a ajutat să-și dezvolte creativitatea și să se regăsească printr-o lume a culorilor și a sensibilității. I-a ajutat să aibă o vară plină, frumoasă și au învățat de la un artist autentic și cu o viziune originală ce înseamnă exprimarea prin artă și culoare dar și importanța în viața comunității. Au dovedit din plin cât sunt de talentați și de frumoși iar inițiatorul proiectului merită toată aprecierea noastră pentru că și-a dedicat timpul și talentul acestor copii mult prea încercați de soartă“, a precizat Cristina Păvăluță, director general al DGASPC Neamț.

dimisca 02Și artistul Laurențiu Dimișcă s-a arătat încîntat de colaborarea cu copiii și speră ca proiectul să continue.

„Sunt la a doua experienta de work shop socio-cultural cu copiii talentați de la Centrul Elena Doamna. Prima dată a fost în interior, pictură pe perete în sala de festivități a centrului, cu un puternic ecou în Anglia. A doua experiență a fost în exterior, la stadion. Cele două colaborări arată încă o dată că acești copii sunt foarte talentați si merită să aibă această experiență de a picta alături  de un mentor. Mulți dintre ei pot deveni ucenicii unor artiști, așa cum într-o epocă picta Leonardo da Vinci cu discipolii săi. «O pată de culoare pentru orașul tău» reînvie tot ce este gri și sobru în acest oraș superb de munte și cred cu ardoare în continuitatea proiectului și cu Primăria Municipiului Piatra Neamt. Orașul merită să fie celebru pe harta lumii prin exemplul picturilor si sculpturilor de calitate. Mulțumesc Consiliului Județean Neamț pentru sprijin, celor 30 de copii talentați și sper ca pietrenii și turiștii să își bucure privirea cu munca noastră“, a declarat Laurențiu Dimișcă.

Proiectul „O pată de culoare pentru orașul tău” a fost finanțat de către Consiliul Județean Neamț, ca o continuare a proiectului „Copiii noștri, copiii străzii și ai nimănui” finanțat tot de către CJ care a constat în pictarea unui perete interior din sala de festivități a Centrului Elena Doamna. Scopul proiectului a fost promovarea accesului la cultură și la mijloacele artistice specifice prin aducerea acestora în spațiul public urban, obiectivul general fiind asigurarea oportunității de exprimare prin mijloace artistice a copiilor instituționalizați, asigurându-le accesul direct la mijloace artistice și la cultură pentru a contribui la dezvoltarea lor personală, respectiv încurajarea relaționării interumane și exprimării lor. (ZCH NEWS; FOTO: outsiderart.org)

Articolul precedentPMP Neamț își anunță candidații pe 15 noiembrie
Articolul următorCandidaturi aprobate la PSD! Vezi cine se bagă la bătaie!
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.