Nemțenii din Partidul Mișcarea Populară (PMP) au ales să-și petreacă ziua de miercuri, 7 septembrie, într-un mod inedit, făcând curățenie în cimitirul evreiesc de la ieșirea din oraș. Dacă de celelalte cimitire din municipiu are cine să se ocupe, de cele evreiești e mai greu, din cauza lipsei de finanțare.

“Consilierii, membrii și simpatizanții Partidului Mișcarea Populară și-au unit forțele astăzi pentru a face curățenie în Cimitirul Eroilor Evrei, aflat la ieșirea din orașul Piatra Neamț spre Bicaz. Am făcut acest lucru din respect pentru eroi, pe care trebuie să-i cinstim, dar și pentru că nu știm câți membri mai are comunitatea evreiască din municipiu, care să se poată ocupa de întreținerea cimitirului”, a declarat Laurențiu Dulamă, președintele PMP Neamț.

Starea în care au găsit cimitirul se pare că nu i-a speriat pe cei din PMP, care au muncit câteva ore pentru a face curățenie generală, dovada fiind sacii plini de deșeuri adunați la final. (Andreea AMARIEI)

Articolul precedentForţe de intervenţie blocate la “accident major pe DN 2F”
Articolul următorUn fumător a ”curățat” 4 hectare de miriște la Tupilaţi
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.