Un bărbat, de 46 de ani, din comuna Pipirig, a murit strivit sub lemnele trase de un TAF. Accidentul s-a produs în pădure, la Boboiești, vineri, 21 iunie 2019. La ora 16.31 s-a cerut ajutorul Serviciului de Ambulanță Neamț. Echipajul medical care a ajuns la locul solicitării a constatat că bărbatul era decedat, cu politraumatisme prin strivire TAF și lemne, potrivit asistentei șefe Luminița Rozoschi, purtătorul de cuvânt al SAJ Neamț.
La fața locului au ajuns și polițiștii, dar și inspectorii de muncă. Din primele informații, reiese că bărbatul mergea pe lângă lemnele trase de TAF pe drumul forestier când a fost surprins de lemne.
„Echipa noastră a făcut primele cercetări la locul accidentului și, din datele de până acum, se pare că bărbatul mergea pe lângă lemnele trase de TAF, pe drumul forestier, în momentul când a fost antrenat cumva de lemne și strivit. Avea o singură lovitură la cap, din ce s-a putut observa, fiindcă era mult noroi acolo. Au fost și polițiștii la locul accidentului. Noi am demarat cercetările în acest accident de muncă mortal, dar se va face și o necropsie pentru a se stabili exact cauza decesului. Victima, în vârstă de 46 de ani, lucra fără forme legale ca legător de sarcină la firma de exploatare forestieră ce deține o parcelă în pădurea de la Boboiești, dar parcela nu aparține Direcției Silvice”, a declarat juristul Ioan Popescu, șeful Inspectoratului Teritorial de Muncă Neamț. Reprezentanții firmei au fost invitați cu o serie de documente și vor fi audiați, zilele următoare, la sediul ITM Neamț. Cercetarea inspectorilor de muncă va stabili cine anume dintre angajații firmei nu a respectat normele de protecția muncii, dacă din partea firmei s-au luat măsurile de protecția muncii și dacă s-a făcut instructajul muncitorilor.
Poliția a deschis două dosare penale în acest caz. „Din primele cercetări efectuate la fața locului, se pare că bărbatul de 46 de ani ar fi urcat pe lemnele trase de TAF, s-ar fi dezechilibrat și ar fi căzut. În cauză sunt instrumentate două dosare penale. Sunt cercetați muncitorul care lucrează pe TAF, pentru ucidere din culpă și nerespectarea măsurilor de securitate și sănătate în muncă, dar și administratorul firmei, pentru ucidere din culpă și neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă”, potrivit Georgianei Moșu, ofițerul de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Neamț.
(C.I.)