Neamț. Tineri răniți după ce s-au răsturnat cu ATV-ul în râu

Bărbat rănit după ce a intrat cu mașina în digul unui râuDoi tineri în vârstă de 20 de ani au ajuns la spital, după ce au căzut cu ATV-ul în râul Bicăjel. Incidentul a avut loc luni, 21 aprilie, în jurul orei 14:20, în localitatea Bicăjel.

Potrivit informațiilor transmise de IPJ Neamț: „În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că, în timp ce un tânăr în vârstă de 20 de ani, din Bicaz, conducea un vehicul tip ATV, în interiorul localității Bicăjel, pe direcția Dămuc spre Lacu Roșu, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum, într-o curbă la dreapta, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, părăsind partea carosabilă și căzând în râul Bicăjel”.

Atât conducătorul ATV-ului, cât și pasagera sa, o tânără de aceeași vârstă, au fost răniți și transportați la o unitate medicală pentru îngrijiri.

Testarea alcoolscopică a șoferului a indicat un rezultat negativ, iar polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul.

Denisa POPA

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut

    Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit vineri după-amiază în...

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...

    Incendiu într-o gospodărie din Onești, de la o lumânare

    O lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată în interiorul unei încăperi este un incendiu în...