0:00

Piese de muzeu, „cazate” în Liceul „Carol I” Bicaz, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Primăria Bicaz a aprobat, în cea mai recentă ședință de Consiliu Local, din 25 septembrie, darea în folosință gratuită a două camere de la parterul internatului Liceului „Carol I” pentru depozitarea provizorie a exponatelor de la Muzeul de Istorie Bicaz. Solicitarea a fost făcută de reprezentanții Complexului Muzeal Județean (CMJ) Neamț, după ce au primit confirmarea specialiștilor biologi din Iași, referitoare la faptul că muzeul din Bicaz este afectat de o ciupercă agresivă care atacă lemnul.

Cei de la CMJ ar vrea să redea muzeul spre vizitare, dar nu înainte de a face toate reparațiile și igienizările de care este nevoie pentru a nu mai fi loviți din nou de ciupercă. Pentru asta, au cerut Primăriei Bicaz o „cazare” la liceul pentru o perioadă de minim doi ani. Într-o solicitare semnată de Dorin Nicola, director adjunct al CMJ, și trimisă Primării Bicaz s-a cerut sprijin sub forma unui contract de comodat pentru spațiul disponibil de la liceu, urmând ca utilitățile să fie acoperite de Complexul Muzeal. La internat vor fi ținute sub supraveghere toate piesele din muzeul din Bicaz, mai puțin picturile artistului plastic Iulia Hălăucescu, care sunt depozitate la Muzeul de Artă din Piatra Neamț. (M. TEODOROF)

Articolul precedent40.000 de lei pentru Zilele Bicazului
Articolul următorConsilierii locali din Bicaz aduc elevii la școală