Consilierii locali din Bicaz aduc elevii la școală

bicaz deschidere scoala 01

Mai mulți copii din mediul preuniversitar, și care provin din familii defavorizate, vor fi susținuți financiar de Primăria Bicaz pentru a le facilita dreptul la educație. În ultima ședință de Consiliu Local, s-a aprobat alocarea fondurilor necesare susținerii costurilor de hrană pentru 5 copii care merg la Grădinița cu program prelungit „Moldocim”.

De altfel, micuții au fost incluși în proiectul „Un start bun în viață”, inițiat de Centrul Step-by-Step pentru Educație și Dezvoltare Profesională. În acordul de colaborarea încheiat între Școala Gimnazială Nr. 1 Bicaz (coordonatoarea Grădiniței „Moldocim”) și Primăria Bicaz se precizează că „includerea acestor copii într-un serviciu de calitate a creat o coeziune a familiilor și o solidaritate comunitară prin obiectivul comun «interesul superior al copilului. În aceeași ședință, consilierii locali au aprobat și alocarea, din bugetul local, a sumei de 24.000 de lei pentru susținerea a 16 elevi de liceu care provin din satele Secu și Izvorul Alb. Banii au fost alocați pentru asigurarea a jumătate din cheltuielile de întreținere în internatul școlar al liceului din Bicaz.

În expunerea de motive care a stat la baza aprobării acestei solicitări se precizează că „localitățile Secu și Izvorul Alb sunt sate izolate de orașul Bicaz. Fiind declarate zone defavorizate, nu există mijloc de transport în comun, iar Consiliul Local Bicaz nu poate asigura microbuzul de transport copii, deoarece distanța dintre localități este foarte mare, drumul din satele respective fiind drum forestier și greu accesibil”.

Tot pentru a facilita drumul către școală, consilierii au hotărât să acopere costurile transportului unei eleve din satul Izvoru Alb către Școala Gimnazială din satul Secu. Eleva care este înscrisă în clasa a II-a, provine dintr-o familie fără venituri. Distanța dintre casă și școală este de aproximativ 20 de kilometri. (M.T.)

Autor:

Ultima ora

Accident rutier în comuna Țibucani – un copil de 11 ani a fost rănit

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei minore...

FOTO. Bacău. Accident cu 4 răniți în comuna Mărgineni

Un accident de circulație soldat cu victime a avut...

Cursa Copiilor la Piatra Neamț. Cei mai mici cicliști intră în atmosfera Turului României

Piața Ștefan cel Mare din Piatra Neamț va fi,...

E-mailuluri false în numele E-ON

Furnizorul de energie electrică și gaze naturale E-ON atrage...

Accident rutier în comuna Țibucani – un copil de 11 ani a fost rănit

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei minore...

FOTO. Bacău. Accident cu 4 răniți în comuna Mărgineni

Un accident de circulație soldat cu victime a avut...

E-mailuluri false în numele E-ON

Furnizorul de energie electrică și gaze naturale E-ON atrage...

Cutremur cu magnitudine de 4,1 în zona seismică Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea de 4,1 a avut loc,...

Suceava. Accident în localitatea Șcheia – un TIR a ajuns de-a latul drumului

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane...