În ultima ședință de consiliu local au fost aprobate noile tarife pentru utilizarea pistei de atletism și a altor bunuri din Stadionul Municipal Ceahlăul din Piatra-Neamț.
Pentru pista de atletism, tarifele practicate sunt de 50 de lei/oră sau 500 de lei/zi. Tarifele de utilizare reprezintă contravaloarea chiriei pe care trebuie să o achite persoanele fizice sau juridice care doresc închirierea în regim de exclusivitate a pistei de atletism și a spațiilor adiacente.
Pentru pietreni utilizarea facilităților este, în continuare, gratuită!
Utilizarea vestiarelor este taxată cu 10 lei/mp/lună, iar pentru grupurile sociale 7 lei/mp/lună. Pista de atletism poate fi folosită în mod gratuit la competițiile școlare, de către copiii instituționalizați, precum și de instituțiile de utilitate publică, în timp ce pentru asociații și cluburi sportive din oraș tarifele se reduc cu 75%.
Sala de forță poate fi închiriată la 11 lei/mp/lună, iar cabinetele medicale cu 16 lei/mp/lună.
Toate tarifele le puteți regăsi în imaginea de mai jos, așa cum au fost ele comunicate în proiectul adoptat de CL Piatra-Neamț.
Programul de utilizare pentru pietreni este, de luni până duminică, în intervalele orare 6:00-12:00 și 16:00 – 22:00, cu excepția zilelor în care sunt organizate competiții ale asociațiilor și cluburilor sportive sau activități desfășurate de ISU, IPJ etc.
În referatul de aprobare al proiectului se vorbește despre o creștere a numărului de utilizatori și despre faptul că municipalitatea sprijină și încurajează practicarea sportului de cât mai mulți pietreni.
Angela Croitoru