Târgu Neamț: incident sângeros, 4 jandarmi au ajuns la spital

O altercație între două grupuri rivale s-a soldat cu răniți, iar patru persoane au ajuns la Centrul Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Orășenesc Târgu Neamț. Ce deosebește acest incident de altele similare care au loc nu doar în orașul de pe malul Ozanei, este faptul jumătate dintre combatanți, patru bărbați, sunt lucrători în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Neamț. Și este vorba de cei care au ajuns la unitatea spitalicească, între aceștia fiind și șeful formațiunii locale de jandarmi. Faptul că incidentul care face obiectul unui dosar penal aflat în cercetare la Poliția Târgu Neamț a avut loc în timpul liber al militarilor, nu are nici un fel de relevanță.

Totul s-a întâmplat pe 12 ianuarie la restaurantul Casa Arcașului din Târgu Neamț. În zi de duminică jandarmii erau la o petrecere privată, iar la un moment dat în afara localului a izbucnit un conflict între mai mulți tineri care nu participau la eveniment. Doi dintre jandarmi au intervenit pentru aplanarea conflictului, fiind loviți destul de serios. Drept pentru care în ajutor le-au venit alți doi colegi, și aceștia fiind agresați. Între timp, personalul localului a cerut ajutor la numărul unic de urgență 112. Când polițiștii au ajuns la locul incidentului, acolo nu mai erau decât jandarmii răniți, cu toții fiind transportați la spital. Unul nu a avut nevoie de ajutor medicale, ceilalți fiind diagnosticați cu răni și diverse traumatisme la cap, față și în zona pieptului. După consultul doctorilor nici unul nu a fost internat și toți au plecat acasă.

Ulterior au fost identificați și agresorii, unul din Târgu Neamț, doi din comuna Urecheni și unul din Timișești. În urma acestui incident a fost deschis un dosar penal cu acuze de lovire și alte violențe, cauza fiind instrumentată de Poliția Târgu Neamț. „Vă informăm că la Poliția Târgu Neamț a fost înregistrat un dosar penal. Jandarmeria Neamț nu vă poate oferi mai multe detalii. Jandarmeria Neamț își reafirmă angajamentul pentru transparență și colaborare cu instituțiile abilitate, asigurând cetățenii că orice informație de interes public va fi comunicată în limitele legii”, a comunicat Jandarmeria Neamț.

(G. S.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Modificări temporare în circulația autobuzelor STPN, în contextul Turului Ciclist al României

Societatea Transport Public Neamț informează că, în perioada 9–11...

Pompierii nemțeni își deschid porțile de Ziua Pompierilor

Ziua Pompierilor din România va fi sărbătorită și în...

Plățile cash, limitate la 10.000 de euro în UE, din iulie 2027. Ce trebuie să știe românii

Uniunea Europeană va introduce, de la 10 iulie 2027,...

Suceava. Incendiu puternic la o gospodărie din Vicovu de Jos

Un incendiu izbucnit marți seară, 8 septembrie, în localitatea...