Gold Cup Piatra Neamţ va avea loc în perioada 30 august-4 septembrie

A IV-a ediţie a Gold Cup Piatra Neamţ, competiţie fotbalistică dedicată copiilor, va avea loc în perioada 30 august-4 septembrie, anunţă organizatorii, pe pagina proprie de Facebook. Între 30 august şi 1 septembrie vor intra în arenă competitorii născuţi în anii 2013, 2012, 2011 şi 2010. Meciurile dedicate celor născuţi în anii 2009, 2008 şi 2007 vor avea loc în perioada 2-4 septembrie. Managerul turneului este fostul mare fotbalist pietrean, actualmente antrenor, Florin Axinia.

Gold Cup Piatra Neamţ va avea loc în perioada 30 august-4 septembrie„Avem deosebita plăcere de a vă invita la ediția cu numărul 4 a turneului nostru, Gold Cup Piatra Neamț. La ora actuală, avem 70 de echipe înscrise, iar înscrierile continuă. Meciurile se vor disputa pe cele 3 terenuri mari din incinta stadionului Ceahlăul. Suprafețele de joc sunt de o calitate excepțională”, se precizează pe pagina de Facebook a Gold Cup Piatra Neamţ.

Gold Cup Piatra Neamţ va avea loc în perioada 30 august-4 septembrieCompetiţia trebuia să aibă loc în perioada 19-24 iunie, dar a fost amânată din cauza pandemiei. Aceeaşi sursă anunţă câștigătorii concursului „Cea mai frumoasă fotografie de grup”, premiile urmând a fi oferite chiar în cadrul turneului: Locul 1 – CSS Botoșani, antrenor Mirel Dulgheru, 948 like-uri; Locul 2 – Minerul Bălan, antrenor Marian Bucică, 819 like-uri; Locul 3 – ACS Sportul Primavera, antrenor Alin Rizea, 782 like-uri; Locul 4 – ACS Artys Botoșani, antrenor Ștefan Mandric, 570 like-uri. Alte informaţii se pot afla AICI. (M. CONSTANTINESCU)

Autor:

Vlad Bălănescu
Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora