La secţia nr. 43, de la sediul Direcţiei Agricole din Piatra Neamţ, primul votant a fost o doamnă în vârstă, care s-a prezentat cu 8 minute înainte de ora 7.00 şi a aşteptat cuminte începerea programului oficial. Valentina G. locuieşte peste drum de secţie şi se grăbea să ajungă la piaţă, aşa cum ştie dânsa să-şi facă programul de dimineaţă, drept pentru care, după cum a mărturisit, voia să scape de-o grijă.
Biroul secţiei funcţionează în formulă completă, cu reprezentanţi de la PSD, PNL, ALDE, PMP şi USR, preşedinte fiind Liliana Căpitanu de la Prefectură, o persoană cu dublă experienţă, atât în administraţie, cât şi desfăşurarea alegerilor. Şi-a exprimat speranţa că lumea se va prezenta la vot, astfel încât referendumul să fie validat pentru că altfel e păcat de banii cheltuiţi.
În lista electorală permanentă sunt cuprinşi 1.356 alegători. Până la ora 7.20 mai votase doar o singură persoană. (V.COSMA)