taxe si impoziteDirecția Taxe și Impozite Piatra-Neamț a cerut primăriei o prelungire a termenelor pentru depunerea declarațiilor și de plată pentru taxa de promovare turtistică, care este de 2 lei/cameră/ noapte de cazare (mai multe amănunte puteți citi aici).

Motivul? “Până în prezent, numărul contribuabililor care s-au conformat prevederilor HCL privind depunerea declarațiilor este redus și termenele scadente de plată sunt depășite” menționează “Referatul de aprobare” din spatele proiectului prin care se cere prelungirea.

Taxa este plătită doar de turiștii care care vin din afara oraşului.

În ședința extraordinară de astăzi, 9 august, se cere aprobarea modificării Regulamentului prin care această taxă este achitată în sensul ca noul termen să fie “data de 30 inclusiv a lunii următoare închiderii trimestrului în care s-a colectat”. Unul dintre motivele invocate este acela că este primul an în care este percepută această taxă de promovare turistică.

A.C.

Articolul precedentFilmul tragediei în care și-a pierdut viața eleva de 16 ani: drogul a fost prizat cu o bancnotă de 1 leu
Articolul următorClemență în cazul înșelăciunii de 60.000 de euro
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.