WhatsApp Image 2023 11 14 at 17.08.51Astăzi, 14 noiembrie, în jurul orei 15:00, pe Bulevardul 9 Mai din Piatra-Neamț a avut loc un carambol în care au fost implicate un autocamion, un autoturism și un autobuz. Un copil de 4 ani a primit îngrijiri medicale la locul accidentului de la un echipaj SMURD, echipaj chemat de colegii care au trecut prin acea zonă și s-au oprit pentru a ajuta.

ISU Neamț, prin purtătorul de cuvânt, căpitan Irina Popa, a oferit primele informații de la locul accidentului:

“În jurul orei 15:05, pe timpul deplasării către o activitate de pregătire, un echipaj de pompieri cu o autospecială de stingere a intervenit în municipiul Piatra-Neamț pentru asigurarea măsurilor de prevenire a incendiilor la un accident rutier produs pe Bulevardul 9 Mai.

În accidentul rutier au fost implicate un autoturism, un autobuz și un autocamion.

Un copil în vârstă de aproximativ 4 ani, pasager în autoturism, a fost asistat medical la locul evenimentului de echipajul SMURD TIM. 

Nicio persoană din autobuz nu a necesitat îngrijiri medicale”.

Șoseaua în zonă a fost blocată, iar cozile de mașini s-au întins pe mai mulți kilometri, până ce poliția rutieră a finalizat măsurătorile și pompierii au reușit să asigure măsurile pentru prevenirea incendiului.

A.C.

Articolul precedentAngajații CAS au primit majorările salariale cerute. Protestul s-a încheiat
Articolul următorUrsul a ajuns din nou în Piatra Neamț, în zona Ursuleți
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.