Constructorii din Neamț au fost controlați temeinic de inspectorii de muncă, toată luna iunie. Domeniu consacrat pentru munca la negru și condițiile periculoase în care se muncește, concluziile campaniei de acum sunt, aceleași, din păcate: zeci de firme amendate pentru sute de nereguli. Amenzile cumulează 662.700 lei, din care mare parte au fost date pentru 33 de persoane găsite la muncă fără a avea acte de angajare. „Au fost depistate și 4 firme care nu au acordat angajaților salariul minim de 3.000 de lei, situație în care s-a aplicat câte o amendă de 300 lei și s-a dispus intrarea în legalitate prin acordarea retroactivă a drepturilor salariale cuvenite lucrătorilor. A mai fost amendat un agent economic cu suma de 1.500 lei pentru neținerea evidenței orelor lucrate”, a declarat Nicolae Hârlea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial de Muncă Neamț. În total, amenzile aplicate cumulează 681.200 lei, adică peste 136.000 euro.
În perioada 03 – 28.06.2019 s-a desfăşurat Campania Națională pentru desfășurarea acțiunilor de control în domeniul relatiilor de muncă și în domeniul sănătății și securității în muncă la angajatorii care își desfășoară activitatea în domeniul constructiilor, ocazie cu care s-au constat următoarele:
În domeniul relațiilor de muncă:
Au fost verificati un număr de 88 de angajatori. Cu ocazia controalelor au fost constatate 46 de deficiente și au fost dispuse 46 de măsuri și au fost aplicate un număr de 55 sancțiuni contraventionale în cuantum de 662.700.
La 15 angajatori au fost depistate 33 de persoane care desfășurau muncă nedeclarată. Cuantumul amenzilor aplicate pentru munca nedeclarată fiind în cuantum de 660.000 lei.
În acțiunile de control au fost constatate următoarele deficiențe:
Neîncheierea contractelor individuale de muncă în formă scrisă;
Netransmiterea elementelor prevazute in H.G nr. 905/2017 privind registrul general de evidență al salariaților în format electronic, cel târziu în ziua lucrătoare anterioară începerii activității de către salariat;
Completarea registrului general de evidență al salariaților în format electronic cu date eronate;
Lipsa dovezii privind comunicarea atribuțiilor prevăzute în fișa postului către salariatii îndreptățiți și a dovezii referitoare la informarea salariaților cu privire la criteriile de evaluare a activității profesionale a salariaților;
Necompletarea dosarului de personal al salariaților cu documentele prevăzute de H.G nr. 905/2017modificată și completată;
Nerespectarea obligaţiei de a ţine evidenţa orelor de muncă prestate de către salariaţi;
Nerespectarea prevederilor privind repausul săptămânal;
Neplata sau plata cu întârziere a drepturilor salariale.
În domeniul securității și sănătății în muncă:
Au fost controlați un număr de 88 de angajatori. S-au constatat un număr de 128 deficiențe pentru care s-au dispus 128 măsuri de remediere. Au fost sancționați un număr de 92 de angajatori, cărora li s-au aplicat 128 sancțiuni contravenționale în valoare de 19.500 lei .
A fost verificat în special modul în care angajatorii iau măsuri pentru prevenirea căderilor de la înălțime.
În acțiunile de control au fost constatate următoarele deficiențe:
Neacordarea de către angajatori a echipamentului individual de protectie;
Neasigurararea măsurilor de prim ajutor în caz de accident;
Lipsa efectuării examenelor medicale la angajare și periodic;
Utilizarea necorespunzătoare a scărilor pe șantiere în ceea ce privește stabilitatea și prinderea sigură a lucrătorilor în timpul accesului pe scară;
Utilizarea de echipamente de muncă necorespunzătoare, care nu sunt prevăzute cu sisteme de protecție colectivă, cum sunt balustradele solide (suficient de înalte și având cel puțin o bordură, o mână curentă și protecție intermediară), platforme sau plase de prindere, suficient de solide pentru a împiedica/opri căderile de la înălțime și care să nu fie întrerupte decât în punctele de acces ale unei schele sau ale unei scări;
Lipsa marcajelor și a întreținerii căilor de acces la locurile de muncă.
(C.I.)