Doar doi pacienți, confirmați cu coronavirus, au fost suficienți pentru decimarea personalului medical din UPU Piatra Neamț. De ieri, 20 martie, alte 7-8 cadre medicale sunt în izolare acasă, după ce un bolnav, care a stat câteva ore în urgență, a fost ulterior confirmat pozitiv. Primele patru cadre medicale sunt izolate, acasă, de miercuri, în condiții similare. Lipsa a doi medici, a câtorva asistente și infirmiere se adaugă, tocmai acum, unui număr redus de personal care exista și până la coronavirus. Pacienții continuă să vină în urgență, chiar dacă nu la fel de mulți ca înainte. Numărul persoanelor infectate crește exponențial, de la o zi la alta. Oricând este posibil să mai ajungă în spital un purtător de coronavirus.
Nu doar la UPU sunt probleme, după ultimul pacient confirmat, care a venit cu probleme pulmonare. A fost consultat și la Interne, și la Infecțioase, astfel că lista personalului indisponibil crește cu cel puțin doi medici din aceste secții, izolați acasă. Este greu de imaginat ce va face Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț, în condițiile în care numărul pacienților va crește, pe măsură ce vor veni rezultatele la sutele de probe trimise la Iași, din Neamț. Soluțiile se caută chiar acum, măcar pentru perioada care urmează. Managerul interimar al spitalului, Toader Mocanu, a declarat că, împreună cu dr. Gabriela Bercea, director medical, organizează activitatea astfel încât, de luni, să existe continuitate. Internările s-au redus cu 50% la bolnavii cronici, urmând ca o parte din asistenții medicali din secții să fie aduși la UPU. În ce privește medicii, deocamdată este acoperit necesarul în urgență și există posibilitatea să fie repartizat cel puțin un medic rezident, când va fi nevoie. În plus, sprijinul comunității nu a întârziat să apară și oameni care vor să ajute spitalul deja o fac, donând diverse materiale necesare .
Din păcate, situația de la Piatra Neamț nu este singulară. Tot azi noapte, au fost anunțate alte 10 rezultate pozitive la Suceava, dintre care 5 sunt cadre medicale de la Spitalul Județean de Urgență Suceava. Ca și la Piatra Neamț, aceștia au intrat în contact cu un pacient confirmat. Cel puțin, până acum, nu a fost anunțat nici un caz de infecție printre personalul medical de la Spitalul de Boli Infecțioase Sfânta Parascheva din Iași, clinica unde sunt tratați bolnavii.
(C.I.)
In primul rand pacientii care tusesc ar trebui sa nu mai aiba acces in UPU; ar trebui facuta o zona izolata pentru ei, unde sa fie testati. Medicii de familie ar trebui sa faca consultatii doar prin telefon. Și asa nu sunt resurse; pentru ce expunem pe toata lumea?