Vasile Conta

Vasile Conta s-a născut 15 noiembrie 1845, la Ghindăoani (d. 21.04.1882, Bucureşti). Este fiul preotului Grigore Conta. Străbunii săi erau preoți de cel puțin trei generații, ceea ce înseamnă că nu puteau fi armeni, cum a susținut armeanul Octav Minar, un editor al operelor lui Conta, întrucât pe vremea aceea puteau fi preoțiți numai ortodocșii care erau născuți din părinți ortodocși. Şcoala Domnească din Târgu-Neamţ (1853), unde l-a avut coleg, în clasa I, pe Ion Creangă şi se înscrie la Gimnaziul Central din Iaşi. Va întrerupe studiile, va însoţi o trupă de teatru (va scrie o piesă de teatru, ce s-a jucat la Botoşani, dar textul nu s-a păstrat), va reveni la studii, finalizate în 1868. În anul următor, primeşte o bursă şi va face studii comerciale în Belgia (1869-1871). După numai un an va obţine şi diplomă în drept, pe baza căreia va ocupa Catedra de drept civil, la Universitatea din Iaşi. Traduce și adnotează legi, practică avocatura publică, începând din 1875. În 1875-1876, publică în Convorbiri literare prima sa lucrare filosofică, Teoria fatalismului, studiu ce apare, în 1877, și în limba franceză, la Bruxelles, apoi Teoria ondulației universale (1877), Încercări de metafizică (1878). Ultima lucrare a fost tradusă, în 1880, în limba franceză, la Bruxelles, cu titlul definitiv Introducere în metafizică. În 1873 ocupă postul de profesor de drept civil la Facultatea de Drept a Universității din Iași. Din 1873 frecventează ședințele Junimii unde ține conferințe asupra teoriei fatalismului. A susținut „prelecțiuni populare”, organizate sub auspiciile “Junimii”, intitulate: “Materialismul”, “Fetișismul”, “Starea economică” etc., apreciate de mari oameni de cultură, printre care și Mihai Eminescu. În 1879, devine deputat, apoi, în 1880, va face parte din guvernul liberal al lui Ion C. Brătianu, conducând Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice. Membru al Curţii de Casaţie. Din creaţia sa literară se reţin mai ales versurile („Viaţa”, semnată B.C., a apărut în „Convorbiri literare, 1885). Conta este considerat de Titu Maiorescu, „cea mai mare inteligenţă pe care a dat-o până la el neamul românesc”, este creatorul primului sistem filozofic original în gândirea românească modernă. Volume: „Opere complete, îngr. şi pref.  Octav Minar, 1914; „Opere filosofice, îngr. şi pref. N. Petrescu, 1922; „Opere filosofice, îngr. şi introd. N. Gogoneaţă, 1967; „Opere filosofice alese, îngr. şi pref. N. Gogoneaţă, 1975. La 20 iulie 1880 devine ministru al Instrucțiunii Publice și Cultelor. La 10 aprilie 1881 demisionează din guvern și activează ca membru al Curții de Casație. Bolnav de ftizie, efectuează o ultimă călătorie în Italia, înainte de a muri. Corpul său a fost transportat la Iași, unde i s-au făcut funeralii naționale.