Fiu de învăţător, s-a născut la Tazlău, județul Neamţ (nume la naştere: Eugen Mironescu, d. 22. 07. 1939, la Tazlău), a făcut şcoala primară în satul natal şi la Piatra Neamţ, apoi Liceul Internat de la Iaşi, înscriindu-se în 1905 la Facultatea de medicină din Iaşi. A urmat o carieră medicală ascendentă, în eforia spitalelor, apoi la catedra universitară ieşeană, luându-şi doctoratul în 1912. A devenit şef de catedră şi director de clinică. S-a remarcat şi ca practician dar şi în cercetarea ştiinţifică medicală de laborator, abordând dermatologia şi imunologia. Îşi susţine doctoratul (1912), face studii de specializare la Berlin, devine membru al mai multor societăţi medicale. A stăruit pentru ridicarea unui sanatoriu în comuna natală Tazlău, unde s-a retras în anul morţii. A debutat cu proză scurtă în revista “Viaţa Românească”, (“La o cumătrie” – 1906), şi a rămas colaboratorul ei fidel în toată perioada ieşeană, până în 1933. S-a format ca scriitor sub îndrumarea lui Garabet Ibrăileanu, dar era prieten şi cu ceilalţi condeieri din cercul “Vieţii Româneşti”, este vizitat la Tazlău de Ibrăileanu, Sadoveanu, Topârceanu, Otilia Cazimir, Panait Istrati etc. Colaborează la „Viaţa românească”, „Avântul”, „Însemnări ieşene”, „Însemnări literare” ş. a. A debutat editorial cu „Sandu Hurmuzel” – nuvele (1916), urmată de altele, cu texte publicate în reviste. Mai reţinem dramatizarea „Catiheţii de la Humuleşti” după Ion Creangă. Garabet Ibrăileanu îl privea „cu atâta interes şi simpatie, de parcă ar fi fost un urmaş direct al lui Ion Creangă”. S-a specializat în schiţe şi povestiri din viaţa de la ţară, oarecum în maniera D. D. Pătrăşcanu. A cultivat însă şi anecdoticul, folosindu-se de vorbirea populară şi a scos bune efecte din folosirea cu umor a acesteia. La un an după decesul scriitorului a apărut volumul “Tulie Radu Teacă”, prefaţat de Mihai Sadoveanu. Alte culegeri de povestiri, “Scrieri alese”, reeditări etc au apărut în 1953, 1959, 1961, 1968, ultima în 1987, moştenirea literară a scriitorului considerându-se că face parte din valorile lăsate de “Viaţa Românească”. În 1969, în casa unde s-a născut medicul şi scriitorul a fost deschis un muzeu memorial, cu obiecte personale, fotografii, corespondenţă, manuscrise, mobilier, fără ghid plătit, ci în regim de voluntariat. De-a lungul timpului, sora scriitorului, Lina Donea, a organizat în această casă numeroase activităţi culturale, şedinte ale Cercului literar sau sezători. Muzeul a fost amenajat cu iniţiativa şi contribuţia fiicei scriitorului, Rodica Mironescu, care a reuşit să recupereze de la rudele acestuia unele documente, scrisori de familie, însemnări ale autorului, cărti şi fotografii. Expoziţia cuprinde două săli în care s-a urmărit reconstituirea unei fărâme din modul de viaţă al Tazlăului interbelic. Astfel, a fost reconstruită camera de lucru a scriitorului cu mobilierul originar, obiectele personale, biblioteca, imagini din activitatea sa medicală. Prieten cu George Topârceanu, Mihail Sadoveanu şi Panait Istrati, I.I. Mironescu a fost apreciat ca om, ca medic, dar şi ca scriitor. Pentru a-l cunoaşte mai bine, M. Sadoveanu ne transmite o preţioasă informaţie şi ne trimite spre locul care îi era cel mai drag scriitorului, şi anume: “viaţa lui nu era Universitatea, practica de medic excelent, politica şi literatura, viaţa lui era satul părintesc”.
