“Aceasta este concluzia încurajatoare la care au ajuns membrii Fundaţiei Univers Plus din Piatra Neamţ, cea care se ocupă de promovarea şi apărarea drepturilor persoanelor cu autism.
La începutul lunii ianuarie 2011 ar fi trebuit să intre în vigoare o lege care se referă la copiii bolnavi de autism, dar nici până acum, în mai 2013, nu există normele metodologice privind aplicarea ei. Este de neiertat indiferenţa cu care societatea românească tratează această categorie de bolnavi a căror recuperare poate fi realizată în procent de peste 90%. Din păcate, la noi nu se ştiu prea multe lucruri despre această maladie. În consecinţă, se face prea puţin pentru recuperarea copiilor bolnavi şi pentru integrarea lor socială. Diagnosticul de autism este tot mai des întâlnit, fără să existe vreo explicaţie plauzibilă privitoare la creşterea rapidă a numărului cazurilor de îmbolnăvire. Deşi în judeţul Neamţ sunt în evidenţele spitaliceşti 200 de copii cu acest diagnostic, medicii consideră că numărul real este cu mult mai mare.
Dacă în ţările civilizate copiii bolnavi de autism sunt diagnosticaţi destul de devreme şi sunt trataţi în mod adecvat, imediat ce apar primele simptome, în ţara noastră autorităţile rămân indiferente la această problemă, părinţii află destul de târziu de ce boală suferă copiii lor, pentru ca mai apoi să fie lăsaţi să se descurce singuri, fără niciun sprijin din partea statului. Pe lângă faptul că nu există cadrul legislativ care să faciliteze accesul lor la asistenţă medicală, în întreaga Românie nu există decât 4 centre în care aceste cazuri sunt tratate în mod gratuit, ceea ce reprezintă extraordinar de puţin faţă de nevoile celor aflaţi în această situaţie.
Lipsa de implicare din partea factorilor responsabili, problemele pe care boala le generează, dar mai ales imposibilitatea familiilor în cauză de a face faţă costurilor ridicate ale tratamentului de fiecare zi (peste 3,5 milioane lunar) – iată aspectele care i-au determinat pe membrii acestei fundaţii să elaboreze o serie de ghiduri de bune practici atât pentru specialişti (medici, asistenţi sociali, cadre didactice, psihologi), dar mai ales pentru părinţii aşa de greu încercaţi.
Am adus în discuţie acest subiect pentru că am aflat acum două zile ce mare dramă înseamnă să ai un copil cu această problemă de sănătate… Am ascultat cu inima strânsă povestirea unui tată disperat că nu-şi mai poate ajuta copilul bolnav, exact din cauzele deja enumerate: costuri medicale foarte mari, lipsa cadrului legislativ, indiferenţa autorităţilor şi, mai ales, imposibilitatea de a acoperi cheltuielile.
Cred că şi în alte locuri din ţară există preocupări legate de aceşti copii. Este necesar ca glasul celor implicaţi să se facă ascultat de către cei care ar trebui să se ocupe de sănătatea lor. Sper să mă fi auzit şi pe mine cineva dintre ei…”
Ioan MUNTEANU, 14 mai 2013
