Peste câteva zile se împlinesc 142 de ani de la naşterea lui G.T. Kirileanu, cunoscut pietrenilor (şi nu numai) pentru că de personalitatea sa se leagă instituţia de cultură care-i poartă numele, Biblioteca judeţeană. Născut în satul Holda, Broşteni, judeţul Suceva, la 13 martie 1872, viitorul istoric literar, editor şi folclorist, a urmat gimnaziul la Fălticeni, apoi şcoala normală şi liceul la Iaşi. Începe literele dar termină, pînă la urmă, tot aici, studiile de drept.
Este remarcat de Titu Maiorescu, unul profesorii lui, care îi apreciază erudiţia sa în materie de limbă populară şi folclor. Lucrează la Dicţionarul limbii române al Academiei, coordonat de A. Philippide şi face anchete etnofolclorice sub îndrumarea lui A. D. Xenopol. După o serie de funcţii în învăţământ, în anul 1905 este solicitat ca monografist al moşiilor regale, iar din 1909 pînă în 1930 este bibliotecar al Palatului Regal, apoi secretar al Fundaţiei “Regele Ferdinand I”. În anul 1935 se retrage la Piatra Neamţ. În 1948 este ales membru de onoare al Academiei Române. Din 1898 a fost redactor la revista “Şezătoarea” de la Fălticeni, unde a şi debutat ca istoric literar. A mai colaborat la revistele Convorbiri literare, Făt frumos şi Ion Creangă.
Activitatea lui G.T. Kirileanu este legată aproape în exclusivitate de studierea şi editarea scrierilor lui Ion Creangă. Semnalând cel dintâi manuscrisele celebrului scriitor, puţin cunoscut pe atunci, publică, începând cu 1906, în colaborare cu scriitorul Ilarie Chendi, ediţii succesive de Opere complete ale lui Creangă. Performanţa sa rămâne ediţia critică din 1939 de la Fundaţia pentru literatură şi artă “Regele Carol II”, cea mai bună ediţie până la aceea a lui Iorgu Iordan şi a Elisabetei Brâncuş, din 1970.
Bun cunoscător al graiului din zona Humuleştilor lui Creangă, cercetând manuscrisele şi corecturile făcute de acesta pe marginea scrierilor publicate în “Convorbiri”, reconstituie forma originală a textelor. În finalul ediţiei sunt reproduse lista explicativă de cuvinte, atribuită de KIrileanu lui Creangă şi publică, în premieră, cu tiraj dirijat, poveştile licenţioase ale acestuia.
În paralel, editorul Kirileanu s-a preocupat de Eminescu, publicând documente şi comentarii privitoare la perioada de revizorat şcolar, jurnalistica de la Iaşi, boala, relaţiile cu Maiorescu, ideile pedagogice etc. Deşi nu e menţionat decât la mulţumiri, Kirileanu poate fi socotit coautorul ediţiei Eminescu “Scrieri politice şi literare”, apărută în 1905 sub semnătura lui exclusivă a lui I. Scurtu.
O valoare importantă o au cercetările sale de folclor, îndeosebi cele din revista “Şezătoarea”, la care se adaugă mai extinsele studii antroposociologice despre ţăranul român. Adevărată mină de informaţii literare, istorice şi etnofolclorice, din care oferea oricui i se adresa, “Moş Gheorghe” a lăsat imaginea unui om al cărţii de o infinită generozitate şi modestie, confirmată de o fabuloasă corespondenţă şi de mărturiile contemporanilor. Biografia lui G.T Kirileanu a fost cercetată riguros de scriitorul Constantin Bostan, care a şi editat primele două volume din cele 6 proiectate, jurnalul acestuia şi o parte din corespondenţă.
