În ziua de 11 februarie, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț au efectuat două percheziții la domiciliile unui hoț ”meseriaș”, profilat pe scule și unelte și unui tăinuitor, care cumpărase la preț mic bunurile furate, urmând să le vândă mai scump.
”Activitățile au vizat domiciliile unor persoane bănuite de comiterea mai multor infracțiuni contra patrimoniului, prejudiciul cauzat prin activitatea ilicită fiind estimat la aproximativ 35.000 de lei”, a precizat agentul Georgiana Moșu, purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț. ”Din cercetări a reieșit că, în perioada decembrie 2020 – februarie 2021, un tânăr de 22 de ani, din Piatra Neamț, ar fi comis cinci furturi din societăți comerciale și imobile, de unde ar fi sustras mai multe unelte electrice. Totodată, un bărbat de 42 de ani, din Piatra Neamț, ar fi achiziționat bunurile în cauză despre care cunoștea că provin din săvârșirea unor fapte penale, în vederea valorificării acestora și în scopul obţinerii de profit. În urma descinderilor, polițiștii au descoperit o parte din bunurile sustrase ce au restituite peroanelor vătămate, prejudiciul cauzat fiind recuperat în proporție de 60%”.
Atât hoțul, cât și tăinuitorul au fost duși la sediul poliției, audiați și reținuți pentru 24 de ore. Astăzi, 12 februarie, ambii vor fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.
C.M.