Vestiarul Sălii Sporturilor din Roman a fost „percheziţionat” atent de un tânăr de 28 de ani din localitate, în după-amiaza de 4 februarie. Când ajunsese la a treia haină căreia îi golise buzunarele, bărbatul a fost surprins de cineva care a intrat în vestiar şi a chemat, prompt, poliţia. „Din primele cercetări desfășurate de polițiști a rezultat că bărbatul a pătruns în vestiarul locației respective, iar din trei haine aflate în cuier, a sustras telefoane mobile tip smartphone, un portofel cu documente personale şi carduri bancare, precum şi suma de 47 de lei. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate şi restituit persoanelor vătămate”, a declarat subinspectorul Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Neamţ. Tânărul a fost reţinut pentru 24 de ore, iar astăzi, 5 februarie, va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman, cu propunerea de arestare preventivă, sub acuzaţia de furt calificat.
C. MIRCEA