Eroare în sentinţa din cazul comisarului şef Catană

sentintaGrefierele de la Curtea de Apel Bacău au făcut câteva greşeli în momentul în care au scris pe portalul instanţei încheierea de şedinţă din cazul comisarului şef Ioan Catană. Toate au fost corectate prompt, cu menţiunile de rigoare. Modificarea care contează cel mai mult şi care a fost omisă din varianta iniţială a încheierii se referă la reducerea pedepsei.

„În temeiul art. 278 C .p .p . dispune îndreptarea erorilor materiale din cuprinsul dispozitivului deciziei penale nr. 142 din 04.02.2016 pronunţată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr. 1726/103/2015 în sensul că : La al. 2 se va consemna astfel : „ Desfiinţează în parte sentinţa apelată, sub aspectul cuantumului pedepselor principale şi pedepsei principale rezultante şi a modalităţii de executare a pedepsei principale rezultante faţă de inculpatul Catană Ioan, reţine cauza spre rejudecare şi, în fond:” în loc de „Desfiinţează în parte sentinţa apelată, sub aspectul modalităţii de executare a pedepsei principale rezultante faţă de inculpatul Catană Ioan, reţine cauza spre rejudecare şi, în fond”cum din eroare s-a trecut. După al. 2 se vor introduce al. 3, 4 cu următorul conţinut: Reduce pedepsele principale aplicate inculpatului Catană Ioan la câte 2 ani închisoare, ca efect al reţinerii prevederilor art. 75 al. 2 lit. b , art. 76 al. 1 Cod penal. Reduce cuantumul pedepsei principale rezultante la 2 ani şi 8 luni închisoare. La al. 5 se va consemna astfel: „ În temeiul art. 91 Cod penal dispune suspendarea sub supravghere a executării pedepsei principale rezultante de 2 ani şi 8 luni închisoare aplicată inculpatului Catană Ioan” în loc de „În temeiul art. 91 Cod penal dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale rezultante de 3 ani închisoare aplicată inculpatului Catană Ioan” cum din eroare s-a trecut. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 04.02.2016”, se arată în varianta corectată a încheierii de şedinţă.
Aşa se face că, până la urmă, de unde a „plecat” de la Tribunalul Neamţ cu 4 ani de închisoare cu executare, comisarul şef Catană a ajuns la doi ani şi 8 luni, cu suspendare, exact aceeaşi pedeapsă pe care a primit-o şi agentul Vasile Brînzei care, spre deosebire de fostul său şef, a recunoscut de la început că a luat şpagă de la nevasta lui Sorinel Voroneanu.

C. MIRCEA

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Neamț. Doi bărbați din comuna Ion Creangă, prinși băuți la volan

Echipajele Poliției județului Neamț au prins „în flagrant” doi...

Conflict soldat cu reținerea unui minor, la Zănești

Un conflict izbucnit în curtea unui imobil din localitatea...

Titluri de stat Tezaur – ce dobânzi oferă statul în luna septembrie

Ministerul Finanțelor anunță o nouă ediție de titluri de...

121 de intervenții ale polițiștilor nemțeni, în ultimele 48 de ore

Poliția județului Neamț a intervenit la 121 de evenimente...

ANPIS anunță data plăților pentru beneficiarii de asistență socială

Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) anunță...

Neamț. Doi bărbați din comuna Ion Creangă, prinși băuți la volan

Echipajele Poliției județului Neamț au prins „în flagrant” doi...

Conflict soldat cu reținerea unui minor, la Zănești

Un conflict izbucnit în curtea unui imobil din localitatea...

Titluri de stat Tezaur – ce dobânzi oferă statul în luna septembrie

Ministerul Finanțelor anunță o nouă ediție de titluri de...

121 de intervenții ale polițiștilor nemțeni, în ultimele 48 de ore

Poliția județului Neamț a intervenit la 121 de evenimente...

ANPIS anunță data plăților pentru beneficiarii de asistență socială

Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) anunță...

Neamț. Mesaj de început de an școlar pentru părinți și copii, semnat Poliția

Odată cu începerea anului școlar de astăzi, Inspectoratul de...

Accident rutier în comuna Țibucani – un copil de 11 ani a fost rănit

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei minore...