lei 03Plata alocației, de care beneficiază familiile cu venituri reduse, care au copii în întreținere, nu va mai fi condiționată de plata impozitelor și taxelor locale, anunţă Guvernul României, într-un comunicat de presă.

Familiile care beneficiază de alocația de susținere aveau obligația achitării taxelor și impozitelor locale până la 31 martie a fiecărui an, în caz contrar fiind suspendată plata acesteia.

Începând cu aprilie 2016, pentru circa 3.100 de familii a fost suspendată plata alocației din cauza faptului că nu și-au achitat impozitele și taxele locale.

“Aceste familii sunt expuse riscului de excluziune socială, considerent pentru care Guvernul a decis să nu mai condiționeze plata acestei alocații pentru susținerea familiei de achitarea impozitelor și taxelor locale. Actul normativ adoptat astăzi stabilește, de asemenea, că plățile vor fi reluate din oficiu pentru familiile cărora le-a fost sistat acest drept, inclusiv pentru perioada în care alocația pentru susținerea familiei a fost suspendată”, se precizează în comunicatul citat.

Alocaţia pentru susţinerea familiei este o formă de sprijin pentru familiile cu venituri reduse, care au în creştere şi îngrijire copii în vârstă de până la 18 ani. Aceste alocații se acordă familiilor ale căror venituri lunare pentru fiecare membru sunt mai mici de 530 de lei și se calculează în funcție de numărul de copii și de venitul pentru fiecare membru al familiei. (M. CONSTANTINESCU)

Articolul precedentPreţ neschimbat la gaz metan până în aprilie 2017
Articolul următorEvaluarea Națională – Subiectele la matematică
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.