contor gazPrețul gazului metan, din producția internă, pentru consumatorii casnici, rămâne neschimbat, până la 31 martie 2017, anunţă Guvernul României, prin intermediul unui comunicat de presă.

Măsura este valabilă pentru clienţii casnici şi producătorii de energie termică, dar numai pentru cantităţile de gaze naturale utilizate la producerea de energie termică în centralele de cogenerare şi în centralele termice destinate consumului populaţiei.

“De la 1 iulie 2016, prețul gazelor naturale din producția internă va stagna la valoarea actuală de 60 lei/MWh, până la data de 31 martie 2017. Potrivit graficului prevăzut în anexa HG 488/2015, prețul gazelor naturale din producția internă trebuia să crească la valoarea de 66 lei/MWh, de la 1 iulie 2016. Scopul stabilirii administrative a unui preț de achiziție pentru gazele naturale destinate consumatorilor menționați este acela de a proteja o categorie însemnată de clienți casnici de gaze naturale și de energie termică, de efectele negative ale procesului de liberalizare a pieței gazelor, generate de alinierea prețului gazelelor naturale la nivelul prețurilor practicate pe piețele europene”, potrivit comunicatului citat. (M. CONSTANTINESCU)