Cu prilejul comemorării pogromului de la Iași, din zilele de 29, 30 iunie și 1 iulie 1941, la Cimitirul evreiesc din Roman, acolo unde se află osemintele a 413 victime ale progromului, s-a desfășurat un ceremonial religios, ca de fiecare dată în ultimii anii.
Ambasadorul Israelului la București a participat constant, pentru că era, nu-i așa, o ocazie de a reaminti tuturor cât de prigoniți au fost evreii de criminalii români, pe banii românilor.
Anul acesta, în pofida mobilizării unor efective apreciabile ale instituțiilor statului român, ambasadoarea statului Israel, deși și-a anunțat prezența, nu a mai ajuns la Roman. Două echipaje a câte 5 jandarmi, două echipaje din Poliția națională, două echipaje din Poliția locală Roman, personalități ale politicii și culturii romașcane, primarul Romanului și, în fine, toată presa romașcană au așteptat-o pe doamna ambasadoare de la ora 15:00 (ora anunțată pentru începerea ceremonialului) până la ora 17:00, când – în sfârșit – cineva a anunțat că ambasadoarea regretă, dar nu mai ajunge la Roman.
Asta după ce, profesorul Iancu Vexler, președintele Comunității Evreiești din Roman, stingherit de situația în care pusese toată lumea prezentă, sunase de mai multe ori persoane din anturajul doamnei ambasador, persoane care i-au răspuns ”Suntem pe drum” sau ”Ajungem imediat” sau ”Suntem la intrarea în oraș”… Cum poate fi calificat un asemenea gest din partea doamnei ambasador Tamara Samash? Doamnă care este pentru a doua oară „la post” în România și care, într-un interviu acordat agenției Agerpres în martie anul acesta spunea: „Comunitatea evreiescă din România este o comunitate care dispare, iar noi facem toate eforturile pentru ca lucrurile importante de aici să funcționeze pentru ca această comunitate să înflorească.” (I.D.)
