PDL Piatra Neamț pe mâini bune

amedeo

248 de democrat-liberali, din 255 convocați, și-au ales la finalul săptămânii conducerea organizației municipale din capitala de județ. PDL Piatra Neamț are un nou președinte, în persoana lui Laurențiu Dulamă (foto), ales cu 247 de voturi (unul a fost nul). Scorul obținut de dl. Dulamă nu trebuie să mire pe nimeni, întrucât este cunoscută aprecierea pozitivă de care se bucură acesta în rândul pedeliștilor din Piatra, pe care, de altfel, i-a și condus câțiva ani, înainte de a preda frâiele lui Toader Mocanu. Odată cu (re)intrarea în ”epoca Dulamă”, PDL Piatra Neamț și-a ales și un nou birou permanent local, în care se regăsesc nume cunoscute și cu greutate în politica locală. Prim-vicepreședinți au fost aleși foștii (unii ar spune și viitorii) viceprimari ai Pietrei, din perioada 2008-2012, Dragoș Chitic și Ana Monda. Vicepreședinte și trezorier este Vasile Ouatu, de altfel și consilier local. Printre vicepreședinți se află Elena Boengiu, Cornelia Tudorancea, Mihai Caravan, Maria Verdeș, Traian Cociorbă (de la organizația vârstnicilor), Andrei Chelariu Sandocan (de la tineret) și, deloc în ultimul rând, Neculai Ivanov și Cătălin Dughir, pe care, iată, îi unesc și simpatii politice, nu doar profesionale, pe linie de apă. Secretar general al organizației a fost aleasă Tatiana Ciucanu, jurist de profesie și director al Salubritas, iar printre secretarii executivi se află și profesorul Gheorghe Radu. (D.O.)

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Botoșani. Parte din lemnele pentru încălzirea unei școli s-au făcut scrum – cauza incendiului nu a fost stabilită

    Aproximativ 20 de metri cubi de lemn pentru încălzirea școlii din localitatea Cristești,...

    Incendiu în comuna Tazlău – o locuință și două anexe s-au făcut scrum de la un scurtcircuit

    O familie din localitatea Tazlău a rămas fără agoniseala de-o viață în urma...

    Accident rutier în municipiul Huși – un copil a fost rănit

    Un accident de circulație soldat cu rănirea unui minor în vârstă de 8...

    98 de sancțiuni aplicate de polițiști pe DN2. Un șofer a fost prins băut la volan

    Polițiștii nemțeni au aplicat 98 de sancțiuni contravenționale în urma unei acțiuni desfășurate...

    Accident la Roman – un copil de 8 ani a ajuns la spital

    O minoră de 8 ani a fost rănită și a ajuns la spital...

    Expoziție de pictură Florin Mareș la Muzeul de Artă Roman

    Muzeul de Artă Roman găzduiește expoziția personală de pictură a artistului plastic Florin...

    FOTO&VIDEO Iași Zeci de mii de pelerini înalță rugăciuni la racla Cuvioasei Parascheva

    Pelerinajul de la Catedrala Mitropolitană Iași, acolo unde se află expuse raclele Cuvioasei...