La exact două nopți după tragedia de la Bistricioara, când patru tineri au murit într-un accident cauzat de combinația volan-alcool, polițiștii rutieri s-au apucat de controale pe DN 15, DN 15B și DN 17B. Zona pare să abunde în șoferi care n-au nicio reținere în a se urca la volan, deși au consumat băuturi alcoolice.
Într-o singură noapte, de 5 spre 6 iulie, au fost reţinute 16 permise auto şi au fost aplicate peste 30 de amenzi. 6 șoferi s-au ales cu dosare penale, din care 5 pentru că au condus băuți.
Recordul îl deține un bărbat de 39 de ani, din Pipirig, care a fost depistat în trafic cu 1,10 mg/l alcool pur în aerul expirat. Un alt bărbat, de 37 de ani, din Tarcău, a expirat 0.60 mg/l când l-au testat polițiștii, după ce l-au tras pe dreapta. Ambii au fost duși la spital, pentru stabilirea alcoolemiei din sânge.
Acțiunea polițiștilor vine pe fondul numeroaselor accidente rutiere grave produse în ultima perioadă în județul Neamț. De departe, cel mai mare ecou l-a avut accidentul de la Bistricioara, Ceahlău, unde patru tineri, cu vârste între 18 și 20 de ani (detalii aici), au murit după ce mașina în care se aflau a intrat, cu viteză, sub un TIR parcat. Necropsia a arătat că tânărul de la volan, care avea 18 ani și își luase permisul de numai două luni (detalii aici), era beat turtă (detalii aici).
Polițiștii reamintesc faptul că șoferul care conduce un autovehicul și este depistat cu o concentrație alcoolică de până la 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat primește amendă de la 1.305 la 2.900 lei și suspendarea permisului de conducere pentru 90 de zile. Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă. (C.I.)