ACTUALIZARE Patronul cercetat pentru braconaj sub control judiciar

braconaj 1ACTUALIZARE: Bărbatul cercetat pentru braconaj a fost prezentat instanţei astăzi, 27 octombrie, după ce procurorul de caz şi-a însuşit propunerea poliţiştilor de a-l aresta preventiv.

Judecătoria Piatra-Neamţ l-a lăsat, însă, în libertate, dar l-a plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, stabilindu-i mai multe interdicţii, inclusiv obligarea de a nu părăsi ţara şi de a nu deţine sau folosi arme de niciun fel. (C. MIRCEA)

ŞTIRE INIŢIALĂ: Bărbatul, de 34 de ani, din Tarcău, la locuinţa căruia s-a făcut percheziţie în ziua de 23 octombrie, a fost reţinut, în această seară (26 octombrie), pentru 24 de ore, sub acuzaţiile de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, braconaj cinegetic, nerespectarea regimului materiilor explozive și trafic de produse ori substanțe toxice.

braconaj 2„Reamintim faptul că, în data de 23.10.2015, polițiștii au efectuat o perchiziție domiciliară la locuința bărbatului, în urma căreia au fost găsite o armă de vânătoare deținută ilegal, mai multe cartușe de vânătoarea cu alice și cu glonț, peste 50 kg de carne susceptibilă a proveni din vânatul animalelor sălbatice, elemente de muniție și ustensile de confecționat în mod artizanal cartușe de vânătoare, 3 capcane și 2 lațuri, un dispozitiv de ochire de tip laser cu sistem de prindere pe armă, substanțe toxice(mercur, stricnină), precum și trofee și blănuri de animale sălbatice”, a declarat subinspectorul Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Neamţ.

braconaj 3Extinderea cercetărilor i-a adus două acuzaţii în plus patronului de firmă de construcţii din Tarcău, pentru că, între timp, s-a dovedit că substanţele pe care le deţinea erau stricnină şi mercur, şi peste toate avea şi material exploziv pentru confecţionat cartuşe.

Cel mai probabil în cursul zilei de mâine (27 octombrie) suspectul va fi dus în faţa instanţei, cu propunere de arestare preventivă.

Poliţiştii continuă ancheta, pentru a stabili întreaga activitate infracţională a bărbatului. (C. MIRCEA)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    PSD intră în guvernul Niculescu cu 11 ministere din 17. Practic, o formulă PSD – Nicușor Dan

    PSD a decis să facă parte din noul guvern condus de Luca Niculescu,...

    Accident în Piatra Neamț în zona Sălii Polivalente

    Actualizare: ISU Neamț anunță că, în urma accidentului produs în jurul orei 16.00,...

    Iași „Bursierii Sfintei Parascheva”- Zece tineri premiați pentru excelență!

    Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, IPS Teofan a premiat, în cadrul Slujbei Liturgice dedicate...

    FOTO. „Ștafeta Veteranilor” a plecat din Piatra Neamț către Iași

    Voluntarii militari și civili nemțeni, din cadrul asociației Invictus România, au preluat ștafeta...

    Ghidul autoexcluderii: Cum funcționează întreruperea accesului la jocuri

    Autoexcluderea îți permite să iei o pauză de la jocurile de noroc și...

    Neamț. Casă din satul Hoisești spulberată de flăcări

    Locuința unei familii din satul Hoisești, comuna Mărgineni, a fost distrusă în întregime...

    Botoșani. Aproximativ 25 000 de țigarete de contrabandă, confiscate în urma unor percheziții

    Polițiștii au confiscat aproximativ 25 000 de țigarete de contrabandă și 300 de...

    Sfânta Cuvioasă Parascheva – tradiții și obiceiuri

    Cuvioasa Parascheva a fost cinstită în Biserica Creștină strămoșească veacuri de-a rândul. Încă...

    Rochia aleasă spune mai multe despre tine decât crezi

    O rochie nu este niciodată doar o bucată de material cusut la două...