0:00

ACTUALIZARE Percheziţii la Tarcău: capcane pentru urşi, coarne de cerb şi carne de vânat!, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiACTUALIZARE: Dacă mai aveau îndoieli, poliţiştii de la Serviciul de Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Neamț s-au convins că patronul din Tarcău chiar era „pasionat” de vietăţile pădurii. În casa bărbatului de 34 de ani au fost găsite nu doar trofee (coarne de cerb, blănuri şi animale împăiate), ci şi „dotările” necesare pentru ca activitatea de braconaj să fie încununată de succes.

„În baza mandatului emis de instanță, polițiștii au efectuat o perchiziție domiciliară la locuința bărbatului din comuna Tarcău, în urma căreia au fost găsite o armă de vânătoare deținută ilegal, mai multe cartușe de vânătoare cu alice și cu glonț, peste 50 kg de carne susceptibilă a proveni din vânatul animalelor sălbatice, elemente de muniție și ustensile de confecționat în mod artizanal cartușe de vânătoare, 3 capcane și două lațuri, precum și trofee și blănuri de animale sălbatice”, a precizat subinspectorul Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Neamţ.

„Prin urmare, bunurile identificate au fost indisponibilizate și ridicate în vederea continuării cercetărilor, fiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor de braconaj cinegetic și nerespectarea regimului armelor și munițiilor”.

Se impune precizarea că acele două capcane erau serioase, pentru urşi, iar laţurile puteau fi folosite şi pentru animale mai mici. Cât despre personajul principal, el s-a ferit să dea ochii cu poliţiştii, deşi oricum este cercetat în stare de libertate şi n-ar fi riscat să-i pună nimeni vreun „laţ” pe mâini. (C. MIRCEA)

ŞTIRE INIŢIALĂ: La această oră, în comuna Tarcău, se desfăşoară mai multe percheziţii, personajul vizat fiind un om de afaceri din localitate.

Bărbatul, patron de firmă de construcţii, este bănuit că deţine ilegal arme de foc şi se ocupă cu braconajul cinegetic.

Poliţiştii sunt în căutarea puştilor şi a trofeelor, dar vor căuta şi carne de vânat sau piei de animale, pentru a putea proba „activitatea infracţională” a bărbatului.

Până la ora 11:00, patronul vizat de percheziţii n-a fost de găsit în localitate, ipoteza de bază fiind că se sustrage cercetărilor.

Vom reveni cu detalii. (C. MIRCEA)

Articolul precedentVasile Muraru şi Valentina Fătu, spectacol la Bicaz
Articolul următor„Teama de tren” educată cu… amenzi!
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.