Satul Pipirig, o aşezare de oameni harnici care, cu mulţi ani în urmă, s-au refugiat din Ardeal din cauza persecuţiilor religioase ale uniaţilor şi catolicilor dar şi a imperialismului habsburgic. Au fost primiţi pe moşia Mănăstirii Neamţ, care i-a şi ajutat să-şi ridice micile gospodării şi să-şi construiască o biserică, pusă sub ocrotirea Sfântului Ierarh Nicolae. În urmă cu 90 de ani, un vrednic fiu al satului, Fericitul Nicodim, al doilea Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, de la a cărui trecere la Domnul s-au împlinit, pe 27 februarie, 65 de ani, a năzuit să poată înălţa în satul copilăriei sale un măreţ locaş de închinare, care să poarte aprinsă peste veacuri flacăra credinţei şi pe care a numit-o „Catedrala munţilor“.
Astfel, în anul 1923, încă de pe când era episcop al Huşilor şi stareţ al Mănăstirii Neamţ, a pus piatra de temelie încredinţând proiectul construcţiei unor arhitecţi de renume precum Carol Zane şi Mihai Stoian, acesta din urmă fiind şi arhitectul Mitropoliei Moldovei. Lucrările de construcţie a catedralei au mers încet, construcţia fiind o operă vastă care cerea, pe lângă mijloace materiale, şi un efort deosebit din partea comunităţii. Zidurile bisericii au fost construite numai din piatră cioplită în formă de cruce şi bucerdată, pregătită pentru construcţie de meşteri italieni. Patriarhul Nicodim Munteanu a supravegheat şi a sprijinit permanent construcţia acesteia, dar greul ducerii la îndeplinire a acestei opere a fost dus de nepotul său, părintele Vasile Munteanu, alături de enoriaşii săi. După război, încă din anul 1945, lucrările de construcţie au luat avânt. Dar au trebuit să treacă 27 de ani pentru ca măreaţa operă să fie realizată. Dorinţa patriarhului Nicodim s-a îndeplinit, însă a plecat la Domnul (în 1948) înainte de a-şi vedea împlinit visul de-o viaţă. Preotul Vasile Munteanu împreună cu familia şi vrednicii săi enoriaşi au reuşit să termine construcţia în anul 1950. Astfel că biserica a fost sfinţită de următorul patriarh, Justinian Marina, în ziua de duminică, 9 iulie 1950. La slujba de sfinţire a sfântului lăcaş, pe lângă patriarhul Justinian a mai participat şi un impresionant sobor de arhierei şi preoţi, printre care mitropolitul Sebastian al Moldovei, episcopul Antim al Buzăului, stareţul Melchisedec al Mănăstirii Neamţ şi mulţi alţi călugări. „Catedrala munţilor“, cum a fost denumită de Fericitul Nicodim, îl are patron şi ocrotitor pe Sfântul Ierarh Nicolae, în memoria ctitorului principal, patriarhul Nicodim, care primise de la botez numele Nicolae. După sfinţirea construcţiei, timp de patru ani (până în 1954), s-a realizat pictura. Catedrala a fost pictată de pictorii Dimitrie Nicolaidi din Iaşi şi arhimandritul Sofian Boghiu din Bucureşti, ajutat de un grup de elevi monahi de la seminarul monahal de la Mănăstirea Neamţ, unde cel din urmă era profesor.
Pipirigenii nu-şi uită binefăcătorii. Astfel, în fiecare an, pe data de 27 februarie, toată suflarea se adună în „inima satului, cu lumânări, colaci şi colivă, spre a se ruga lui Dumnezeu pentru sufletul „vlădicăi Nicodim“ şi pentru ceilalţi ctitori şi binefăcători răposaţi.
