Echipa formată din preotul prof. dr. Mihai Capşa Togan, preotul paroh Constantin Capşa de la Parohia „Buna-Vestire“ Sarata din Piatra Neamţ, iniţiatori şi 29 de copii ai clasei a V-a, diriginte Carmen Petronela Olariu, de la Colegiul Naţional Calistrat Hogaş a câştigat locul I la Concursul Naţional Catetehic “Rugăciunea în viaţa mea“.
Astăzi, 11 mai, la Iaşi, echipa a avut bucuria de a primi premiul cel mare, pe Regiunea Moldova.
Proiectul „Rugăciunea în viaţa mea. De la cunoaştere la trăire în Hristos“ a fost, pe lângă scopul principal al evidenţierii rolului şi importanţei rugăciunii şi un omagiu adus patronului spiritual al liceului, Calistrat Hogaş, la 175 de ani de la naşterea acestuia.
Preotul prof. dr. Mihai Capşa Togan, nominalizat pe diploma obţinută, va participa la festivitatea de premiere din data de 21 mai, la Bucureşti, alături de copiii cu care a colaborat la realizarea proiectului.
Concursul a fost lansat în noiembrie anul trecut. Pe lângă realizarea filmului, preotul coordonator Mihai Capşa-Togan a susţinut un ciclu de cinci cateheze având ca temă rugăciunea, momente din prezentarea acestora şi din toate celelalte activităţi fiind suprinse în filmuleţul documentar de prezentare a proiectului care poate fi vizionat pe youtube.
„Bucurie mare, în special pentru copii. Sărbătorim cum se cuvine, aici, în Iaşi, unde a avut loc etapa regională la care au participat reprezentanţii celor opt protopopiate. Am avut cinstea să primesc acest premiu, suntem cu toţii emoţionaţi. A fost un concurs în care părinţii s-au implicat foarte mult şi au susţinut activităţile din cadrul proiectului. Noi ne numim grupul catetehic Buna Vestire. Mare parte din copii sunt din Parohia Sarata. Cele 18 activităţi desfăşurate în cadrul proiectului au avut loc atât la Biserica Sarata, cât şi la Colegiul Naţional Calistrat Hogaş. Aşteptăm cu mari emoţii festivitatea de premiere de la Bucureşti“, a declarat preot prof. dr. Mihai Capşa-Togan.
Concursul are loc sub motto-ul „Rugăciunea este oxigenul sufletului“ (Sfântul Paisie Aghioritul) şi este o iniţiativă a Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Române cu binecuvântarea Patriarhului, Preafericitul Părinte Daniel, anul 2022 fiind declarat „Anul omagial al rugăciunii în viaţa Bisericii şi a creştinului“ şi „Anul comemorativ al sfinţilor isihaşti Simeon Noul Teolog, Grigore Palama și Paisie de la Neamț“.
Angela Croitoru